De un an și opt luni era considerat dispărut fără veste…

Libertatea Cuvântului, 14 mai 2024 21:50

După cum a comunicat Comunitatea Teritorială Berhomet, a fost confirmată moartea apărătorului Ucrainei, Mykola Milenko, locuitor al satului Lukavți. De la 30 septembrie

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Libertatea Cuvântului

Ieri
11:30
În ultima zi a lui Florar, în Ucraina  s-a încheiat anul de învățământ – al treilea an de studii în condiții de război.
31 mai 2024
22:50
Washingtonul va continua să sprijine Ucraina, ajustându-se dacă aceasta va fi necesar.  Secretarul de Stat american, Anthony Blinken, a confirmat oficial că Președintele
22:30
Spunem în aceste zile, cu nostalgie, regret și tristețe aceste cuvinte școlii care a găzduit un an întreg  elevii, profesorii, învățătorii, dar și
22:10
Luna mai, secetoasă și nu prea călduroasă, se apropie de sfârșit, iar vara începe. Iunie este luna solstițiului de vară, când soarele din
21:40
Aceștia sunt soldați ai Forțelor Armate ale Ucrainei și ai Gărzii Naționale, grăniceri și patru civili — toți se află deja pe pământul
21:20
Un cetățean american a încercat să treacă ilegal cărți vechi în România prin Punctul de control „Diakivţi”. Cărțile au fost tipărite în diferite
21:10
În 38 de instituții de învățământ mediu general, el se va încheia la 10 iunie, a comunicat în cadrul unui briefing de către
21:00
Poetul, traducătorul, publicistul, criticul literar şi istoricul cultural, Mircea Lutic, pe data de 29 mai ar fi împlinit 85 de ani. Cu acest
Mai mult de 2 zile în urmă
07:20
Parlamentul moldovean a adoptat o declarație prin care condamnă politica de genocid a Rusiei față de Ucraina. În special, transferul forțat și deportarea
30 mai 2024
22:40
Reprezentanți ai Secretariatului Ombudsmanul pentru protecția limbii de stat, în special șeful Departamentului analitic al Secretariatului Ombudsmanului pentru protecția limbii de stat, Serghii
22:20
De la 1 septembrie 2025, statul nu va finanța salariile profesorilor din școlile cu mai puțin de 45 de elevi Cinci comunități din
22:00
La 30 mai, în cadrul proiectului „Ofițerul de poliție comunitar” în CT Ciudei a fost deschisă Secția de poliție, pentru a oferi asistență
11:10
Fiecare dintre noi am avut parte se prima carte din viața noastră  — Abecedarul. De prima carte  din viața lor, Abecedarul, și-au luat
09:00
Rusia a acuzat Ucraina că suspendă de luni de zile schimbul de prizonieri de război. În acest fel, Kremlinul încearcă să stârnească nemulțumirea
29 mai 2024
22:30
La sesiunea Consiliului Regional Cernăuți a fost prezentat un nou deputat — Vasile Popescu, care a candidat din partea Partidului politic „Batkivșcina”. Despre
22:10
În orașul Storojineț, pe fațada gimnaziului au fost instalate plăci comemorative în memoria militarilor care și-au dat viața luptând pentru independența Ucrainei. La
22:00
Oleksii Boiko, președintele Consiliului Regional Cernăuți, a discutat cu partenerii internaționali despre sprijinul financiar acordat instituțiilor comunale sanitare din ținut.  Oficialul s-a întâlnit
21:50
Marți, 28 mai 2024, Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu împreună cu domnul Nicolae Dan Constantin, ministru plenipotențiar în cadrul
11:40
Aș fi trebuit să spun își sărbătorește ziua, dar în condițiile actuale, din cauza situației din țara noastră, ne limităm la ceva simplu
11:00
În postarea sa în rețelele de socializare Împuternicitul Radei Supreme al Ucrainei pentru drepturile omului, Dmytro Lubineș, a menționat importanța mesei rotunde, desfășurate
28 mai 2024
22:30
Impresii ale câtorva participanți din regiunea Cernăuți la Ziua Românilor de Pretutindeni – Festivalul „Aici-Acolo”, 24-26 mai 2024. Serghei POCLITAR, președintele Asociației „Boianul
21:10
Despre aceasta a comunicat Serviciul de Stat de Frontieră. În apropierea frontierei cu România, grănicerii au oprit o mașină în care se afla
21:10
Ziua Românilor de Pretutindeni – Festivalul „Aici-Acolo”, 24-26 mai 2024 În perioada 24-26 mai 2024, a avut loc la București seria de evenimente
20:00
O delegație din partea Comunității Teritoriale Hliboca a efectuat o vizită de lucru în orașul înfrățit Piatra Neamț din România. Anume Piatra Neamț
09:50
Acest proiect, inițiat la începutul anului curent,  s-a dovedit a fi extrem de important pentru sănătatea militarilor noștri, comunică  Consiliul Regional Cernăuți. Atunci,
09:30
Fundul râului Nistru din apropierea cetății Hotinului a crăpat și se vede, iar acum poate poate fi trecut de la un mal la
09:00
Colonelul în rezervă al Forțelor Armate ale Ucrainei, expertul militar Petro Cernik a declarat la Canal 24 că toate războaiele, chiar și cele
27 mai 2024
23:00
Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat lumea împotriva slăbirii sprijinului acordat Ucrainei în apărarea sa împotriva Rusiei. El a declarat acest lucru în
21:30
Duminică, 26 mai, în clădirea Primăriei orașului Storojineț a fost inaugurată o expoziție de fotografii artistice și tablouri, consacrate împlinirii a 120 de
21:30
La 27 mai, ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, a participat la ședința Consiliului miniștrilor de Externe ai Uniunii Europene. Acolo, ministrul ucrainean a arătat
21:20
Administrația Militară Regională Cernăuți și Consiliul Orășenesc Cernăuți au înființat un subgrup mixt pentru dezvoltarea comună a sistemelor de transport. Acesta va coordona acțiunile
21:20
Cinci zile în drum și peste 40 de kilometri parcurși. Acești indici nu pot fi comparați cu performanțele sportive, însă cel mai valoros
21:20
Apărătorul Ucrainei din satul Stăuceni, Comunitatea Teritorială  Nădăbăuți, a lăsat cuvânt ca, în caz de moarte, câștigurile sale să fie transferate către unitatea
26 mai 2024
19:40
Cabinetul de Miniștri a stabilit procedura de emitere a citațiilor. Aplicația „Reserve+” va oferi în curând o trimitere electronică către centrul de înrolare
19:00
Săptămâna aceasta, la Filarmonica Regională „Dmytro Gnatiuk” din Cernăuți, a fost omagiat virtuosul violonist Nicolae Hacman, Artist emerit al Ucrainei, cu prilejul jubileului
16:30
În Ucraina, 2021 de copii sunt considerați dispăruți ca urmare a războiului ruso-ucrainean.  Împuternicitul pentru drepturile omului al Radei Supreme, Dmytro Lubineţ, a
16:20
Ministerul român de Externe a declarat persona non grata un diplomat al Ambasadei Rusiei la București. Despre aceasta a informat Serviciul românesc al
16:00
În orăşelul Chelmenţi, două persoane nu au reușit să iasă singure la suprafață în timpul reparației unei fântâni. Le-a venit în ajutor salvatorii.
10:30
Compania „Florium” vinde de 15 ani diverse tipuri de plante, inclusiv bujori. Iar din anul 2020 funcționează  o mică zonă demonstrativă cu diferite
08:50
Numărul morților în urma atacului rusesc  asupra hipermarketului „Epicentru” din Harkiv a crescut la 12. Până seara, se știa că șase persoane au
25 mai 2024
22:40
În cadrul turneului său în Europa, Secretarul de stat american, Anthony Blinken, va discuta despre amenințările din partea Rusiei, sprijinul acordat Ucrainei și
20:50
  Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu,  participă alături de membrii ai comunității românești din regiunea Cernăuți în perioada 24-26
20:20
Exploziile s-au auzit în Harkov în jurul orei 16:00. Rușii loviseră anterior o zonă rezidențială a orașului, comunică RBK-Ucraina.  Armata teroristă rusă a
19:00
Zilele acestea, în regiunea Cernăuți, precum și în Republica Moldova a fost marcat centenarul nașterii lui Constantin Popovici, istoric literar ucrainean și moldav,
10:30
Lipsa proteinelor de origine animală din hrană poate duce la deficiențe nutriționale și la o scădere a masei musculare. Proteinele sunt necesare pentru
10:30
Când folosim conceptul de „educaţie pozitivă”, ne referim în acest context la aspectul de utilitate, astfel încât să împlinim pe termen lung atât
09:40
La 24 mai, la Gimnaziul nr. 10 din orașul Cernăuți a avut loc festivitatea „Adio, școala primară” pentru elevii clasei a 4,  organizată
09:20
Federația Rusă se pregătește pentru un posibil război cu Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și încearcă să cucerească Ucraina pentru a-i folosi
24 mai 2024
23:30
A pășit în eternitate la vârsta de 29 de ani… Astăzi, locuitorii Comunității Teritoriale Noua Suliță l-au petrecut pe ultimul drum pe Andrei
23:30
Aura unică a Bucovinei a fost întotdeauna creată de oameni care, prin munca și talentul lor, nu au obosit niciodată să-i mențină nivelul
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.