Pugiliștii Daria Kozorez și Alexandru Paraschiv se vor bate astăzi pentru aurul de la Campionatul European

TVR Moldova, 26 aprilie 2024 22:50

Pugiliștii Daria Kozorez și Alexandru Paraschiv se vor bate astăzi pentru aurul de la Campionatul European. Cei doi sportivi au ajuns în finala turneului continental, datorită succeselor convingătoare obținute în penultimul act al competiţiei. În schimb, un alt reprezentant al Republicii Moldova, Vasile Cebotari, a cedat aseară în semifinale și s-a mulțumit cu medalia de bronz.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de TVR Moldova

Acum 5 minute
22:10
Mai multe activităţi de promovare a voluntariatului şi solidarităţii umane au marcat, astăzi la Chişinău, Ziua Mondială a Crucii Roșii și Semilunii Roșii. Pe strada Pietonală Eugen Doga trecătorii au putut să-şi măsoare tensiunea arterială şi glicemia, au aflat cum să acorde corect primul ajutor medical şi au fost invitaţi să doneze sânge.
Acum 30 minute
22:30
S-au copt cireşele de mai, cu aprope două săptămâni mai devreme, datorită temperaturilor ridicate din ultima perioadă. Cultivatorii au scos fructele pe piaţă dar cumpărători sunt puțini, deocamdată. Oamenii preferă să dea aceiaşi bani pentru trei kilograme de căpşuni, decât pentru unul de cireşe.
21:50
Avocatul Poporului va beneficia de asistenţă tehnică in cadrul unui proiect finanţat de Consiliul Europei, cu o valoare de 800 de mii de euro pe o perioadă de doi ani. În cadrul proiectului vor fi organizate cursuri și vizite de studiu pentru ca instituţia să ajungă la standardele europene in Protecția Drepturilor Omului.
Acum o oră
22:50
Reprezentanta Republicii Moldova la Eurovision, Natalia Barbu, nu s-a calificat în finala competiţiei de la Malmo, Suedia. Ea a intrat a 11-a in concurs cu piesa "In the middle".
21:40
Ziua de 9 Mai este marcată în Europa cu semnificații și interpretări diferite. Pe de o parte, există celebrarea victoriei asupra nazismului și fascismului, în timp ce pe de altă parte, se marchează și începutul creării Europei unite, sunt de părere invitații emisiunii "Punctul pe AZi" de la TVR Moldova editorialistul Ziarului Național, Nicolae Negru și expertul WatchDog, Andrei Curăraru.
21:30
Şoferii care conduc maşini cu volanul pe dreapta trebuie să respecte noi reguli pe drumurile din Republica Moldova şi pe timp de noapte. Excepție vor face vehiculele aflate în trafic internațional.
Acum 2 ore
21:10
Sunt tot mai mulți basarabeni care aleg să petreacă sărbătorile pascale în afara ţării. Reprezentanţii agenţiilor de turism confirm că preferinţele în ceea ce priveşte destinaţiile alese rămân cam aceleaşi iar Turcia şi Egipt sunt cap de afiş. Nu lipsesc însă şi vacanţele exotice pentru cei ce-și permit să cheltuie mai mult.
20:50
Alertele false cu bombă s-au intensificat în ultima lună. Poliţia Naţională informează că şapte astfel de alarme s-au înregistrat în aprilie, iar ţintă a fost Aeroportul Internaţional Chişinău. La o astfel de intervenţie, IGP cheltuie circa 2.500 de lei numai pentru deplasarea unui echipaj de poliţie format din doi agenţi.
20:30
Antreprenorii din Republica Moldova vor putea accesa mai uşor resurse financiare pentru dezvoltarea afacerilor. Guvernul a aprobat unele modificări la Programul "373" care prevăd şi simplificarea acordării a creditelor.
Acum 4 ore
20:10
Demisia celor 20 judecători de la Curtea de Apel Chişinău arată că ei se tem de evaluarea extraordinară făcută de Comisia Vetting. Declaraţia a fost făcută de ministrul Justiţiei, Veronica Mihailov-Moraru, care a precizat că legea le dă dreptul să renunţe la funcţie, iar gestul celor 20 de magistraţi nu va bloca activitatea instituţiei de drept.
19:50
Poliţia Republicii Moldova va fi mâine în alertă maximă. La Chişinău sunt planificate mai multe evenimente dedicate Zilei Europei dar și a Zilei Victoriei care vor fi organizate de liderii mai multor partide pro-ruse. Va fi restricţionată circulaţia rutieră pe mai multe străzi din oraş, iar mii de forte de ordine vor asigura linistea publică.
19:30
A plouat cu găleata aseară în Chişinău şi a fost vânt puternic. Străzile s-au transformat în adevărate râuri, iar şoferii au avut probleme în trafic. Astăzi, angajatii municipalității s-au apucat de curăţat trotuarele iar meteorologii anunță că avertizarea de cod galben de ploi e valabila si azi până la ora 21.
19:10
Aproape 50 de pompieri cu 12 autospeciale au intervenit, noaptea trecută, pentru a stinge un incendiu la Casa Radio din Chişinău. Un angajat al postului public a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a inhalat fumul toxic, dar este în afara oricărui pericol. Focul a cuprins două încăperi şi a fost la un pas de a se extinde şi asupra serverelor care asigură transmisia radiofonică.
18:50
Guvernul de la Chisinau a avizat pozitiv mecanismul de aplicare a măsurilor restrictive iar premierul Dorin Recean a subliniat că aceste reglementări sunt necesare în lupta anticorupție. Legea trebuie votată de Parliament.
18:30
Vicepreședintele Adunării Populare de la Comrat, Alexandru Tarnavschi, a fost demis după ce i-a criticat pe Evghenia Guțul și Ilan Șor și pentru că promovează deschis dialogul cu autoritățile de la Chișinău. Decizia fost luată aseară, într-o ședință extraordinară a legislativului autonomiei găgăuze.
Acum 6 ore
18:10
Interpreta de origine argentiniană Analia Selis, a ajuns în această dimineață în platoul nostru și ne-a povestit cum a început această legătură cu arta și cultura românească.
17:50
Poliția R. Moldova informează că în contextul mai multor evenimente care vor avea loc la 9 mai în Chișinău, dar și în țară, polițiștii vor fi la datorie pentru asigurarea ordinii publice și supravegherea circulației rutiere.
17:40
Un document ce prevede cooperarea moldo-turcă în domeniul învățământului profesional tehnic va fi semnat în următoarea perioadă. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi inițierea negocierilor asupra Protocolului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Turcia. Documentul va reglementa organizarea și funcționarea viitorului Colegiu moldo-turc din orașul Comrat.
17:20
Agenția Națională pentru Sănătate Publică informează că, în perioada 29 aprilie – 05 mai 2024 (săptămâna 18/2024) în R. Moldova au fost înregistrate 17 cazuri de COVID-19.
17:10
De mici, se visează şi ei pe sticlă. Fie că-şi doresc să devină prezentatori de ştiri sau să modereze o emisiune, cu toţii cred că munca în televiziune e solicitantă, dar …şi frumoasă.
16:50
Interpreta Victoria Lungu a lansat videoclipul la priceasna „Ziua Paștelui”. Iar astăzi, artista a ajuns și în studioul nostru și ne-a spus cât de importantă este pentru ea conexiunea cu divinitatea.
16:40
Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, subliniază importanța diplomației culturale în consolidarea identității naționale și promovarea imaginii Republicii Moldova în lume. Într-un interviu acordat Agenției Informaționale de Stat „Moldpres”, el exprimă recunoștința față de eforturile reprezentanțelor diplomatice din țările europene.
16:20
Din următorul reportaj o vom cunoaște pe Ana Croitoru, o basarabeancă stabilită în Franța, care e somelier și totodată, organizează excursii de neuitat pentru conaționalii noștri. O perioadă, a lucrat la o vinărie din zona Parisului și participă la diferite expoziții, unde promovează vinurile de calitate din Republica Moldova.
Acum 8 ore
16:10
Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Asociația Internațională pentru Dezvoltare vor acorda suport bugetar Republicii Moldova. La ședința de astăzi, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor unor acorduri de împrumut și de grant pentru realizarea Programului „Operațiune Politica de Dezvoltare pentru Sprijinirea Creșterii și Rezilienței în Moldova”.
15:50
Petru Hadârcă își sărbătoreşte astăzi ziua de naștere, iar noi am luat legătura cu domnia sa.
15:40
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a comparat miercuri invazia rusă a Ucrainei cu ocuparea ţării sale de către nazişti, într-un discurs adresat naţiunii şi difuzat la 8 mai, zi în care Ucraina şi Uniunea Europeană sărbătoresc victoria aliaţilor asupra nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial, informează EFE.
15:20
Adriano Marian, fondator şi director al Moldovan National Youth Orchestra” ne-a spus ce piese vom auzi și ce mai include programul evenimentului.
15:10
Circa 30 de orașe și capitale europene sunt prezentate de tineri în expoziția de pictură „Călătorie imaginară în Europa”, organizată de Parlament cu ocazia Zilei Europei. Autorii lucrărilor sunt tinerii din clasele cu profil de arte de la Liceul Teoretic „Grigore Grigoriu” de pe lângă mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” din satul Hagimus, raionul Căușeni.
14:50
Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, la inițiativa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, un proiect ce are drept scop eficientizarea activității Agenției Navale a Republicii Moldova (ANRM).
14:40
Agenția de Mediu a permis, în perioada 11 mai - 9 iunie, pescuitul la scrumbie de Dunăre. Un ordin al instituției în acest sens a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial, transmite Moldpres.
14:20
Publicațiile periodice scrise din Republica Moldova, eligibile în procedura de distribuire a sprijinului de stat în baza criteriilor de etică și deontologie, vor fi subvenționate din bani publici. Cabinetul de miniștri a aprobat Mecanismul de finanţare a distribuirii publicaţiilor periodice din țara noastră pentru anul 2024.
Acum 12 ore
14:10
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare reamintește că 17 mai 2024 este termenul limită pentru depunerea cererilor de granturi în cadrul proiectului AGGRI, dedicat producătorilor din sectorul zootehnic (crescătorii de bovine).
13:50
Gradul de digitalizare al serviciilor publice pentru antreprenori a crescut semnificativ de la 48,2% la 59%, în primul trimestru al anului 2024.
13:40
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind protecția datelor cu caracter personal, inclusiv pentru ajustarea la legislația europeană în domeniu. Astfel, va fi asigurat un nivel mai înalt de securitate la prelucrarea acestora.
13:40
Ca urmare a sesizării IGPF, ofițerii SPIA, sub conducerea PCCOCS, cu suportul angajaților BPDS „Fulger”, au documentat acțiunile unui grup de persoane, manifestat prin organizarea migrației ilegale - 362/1 alin. (3) lit. a) Cod penal al Republicii Moldova.
13:20
În ultimele 24 de ore, inspectorii de patrulare au înlăturat de la volan 10 șoferi în stare de ebrietate, doi dintre aceștia se aflau sub influența drogurilor.
13:10
Posesorii vehiculelor cu volanul amplasat pe partea dreaptă vor respecta noi condiții tehnice pentru a circula pe drumurile publice din țară. Excepție vor face mașinile cu volanul pe dreapta aflate în trafic internațional. O hotărâre, în acest sens, a fost aprobată de Executiv.
12:50
Serviciile de securitate ucrainene au arestat doi colonei ucraineni și i-au acuzat de spionaj în favoarea Rusiei. Acestea au declarat că complotul lor viza, de asemenea, oficiali de top din cadrul serviciilor de informații ucrainene, scrie The New York Times, potrivit tvrinfo.ro.
12:40
Întreprinzătorii din Republica Moldova vor putea accesa mai ușor resurse financiare pentru dezvoltarea afacerilor, în cadrul Programului de stimulare a investițiilor „373”. Guvernul a aprobat modificările care vor spori numărul beneficiarilor și investițiilor eligibile și va simplifica procedurile de creditare.
12:30
Avem unul dintre cele mai mari cimitire din Europa, dar nu și o lege cu privire la funcționarea cimitirelor. Singurul document în acest sens este un Regulament din 1998, despre care autoritățile de la Chișinău spun că este depășit de realitate. Anul trecut, Guvernul de la Chișinău a avizat un proiect de lege care reglementează domeniul. Înființarea, administrarea, închiderea și desființarea cimitirelor, crearea crematoriilor sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.
12:20
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a stabilit preţuri noi la carburanţi pentru perioada 9 - 10 mai.
12:20
Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, și-a încheiat, ieri seară, vizita de lucru la Viena cu o discuție constructivă cu președintele Comisiei pentru afaceri externe a Consiliului Național al Austriei, Christoph Matznetter și cu membrii comisiei parlamentare de profil.
12:10
Ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal, în orașul Lipcani, au stopat pentru control în linia a doua un mijloc de transport. În cadrul măsurilor de control vamal efectuate asupra unității de transport, au fost depistate produse chimice pentru curățare, produse de igienă și îngrijire personală, în cantități comerciale, toate de origine străină, transportate în lipsa actelor de proveniență legală și/sau vamală.
11:50
Președinții grupurilor de prietenie din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene efectuează o vizită comună în Republica Moldova de Ziua Europei. Vizita reprezintă un puternic mesaj de susținere a perspectivei europene a R. Moldova.
11:40
Compania Naţională de Asigurări în Medicină a acumulat, în primele patru luni ale anului 2024, în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală venituri proprii (fără transferuri de la bugetul de stat) de aproximativ 2 miliarde 885 de milioane de lei. Acumulările respective au fost în creştere cu cca 436 milioane faţă de perioada similară a anului 2023, informează CNAM.
11:30
Ofițerii CNA au reținut, cu puțin timp în urmă, un bărbat din Hîncești, bănuit de trafic de influență. Operațiunea a avut loc pe teritoriul Gării de Sud din Chișinău, iar persoana urmează a fi plasată în izolator pentru 72 de ore.
11:20
Două proiecte de infrastructură au fost finalizate în satul Puhoi, raionul Ialoveni, prin Programele „Satul European” și „Satul European Expres”.
11:10
Conferință de presă după ședința Guvernului Republicii Moldova din 8 mai 2024.
11:10
Conferința academică „Consolidarea spațiului științific românesc în context european”.
10:50
În Aeroportul Internațional Chişinău, polițiștii de frontieră în conlucrare cu funcționarii vamali au efectuat controlul de specialitate al bagajelor și pasagerilor de la ruta Chişinău-Sharm el Sheik.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.