Putin a fost de acord să retragă forţele ruse din mai multe regiuni din Armenia
TVR Moldova,
9 mai 2024 17:20
Preşedintele rus Vladimir Putin a fost de acord să retragă militarii şi poliţiştii de frontieră ruşi din diferite părţi ale Armeniei la cererea Erevanului, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, citat joi de agenţia rusă Interfax, relatează Reuters.
• • •
Alte ştiri de TVR Moldova
Acum 5 minute
15:20
Ambasadorul Danemarcei în Republoica Moldova: Este important ca o țară care nu este membră a niciunei alianțe să se poată apăra # TVR Moldova
O țară trebuie să aibă capacitatea de a se apăra chiar dacă nu este membra unei alianțe sau a unui bloc militar. Este declarația ambasadorului Danemarcei în Republica Moldova, Soren Jensen, în cadrul unei emisiuni de la postul public de televiziune.
Acum 15 minute
15:10
Forţele aeriene ale Ucrainei au anunţat luni că au doborât 29 de drone lansate de Rusia în timpul unui nou atac nocturn, informează AFP, scrie Agerpres.ro
15:10
De peste zece ani, țintește obiectivele, la propriu, cât și la figurat. E vorba despre Ana Dulce, prima sportivă din Republica Moldova care s-a remarcat la Campionatul European de Tir și ne va reprezenta țara la Jocurile Olimpice de la Paris. Cum este se obțină performanța la tragerea la tir din pistol cu aer comprimat și cum te ajută acest sport să-ți cizelezi caracterul, aflăm din reportajul realizat de colegul nostru Alexandru Leahu.
Acum 30 minute
15:00
Ministrul Justiției: Reforma justiției și combaterea corupției sunt cele mai importante angajamente pe care R. Moldova și le-a asumat față de cetățeni. Urmează să avem condamnări definitive pe dosare de rezonanță # TVR Moldova
„Ministerul Justiției este instituția care coordonează realizarea măsurilor incluse în Planul național pentru aderare pe acest capitol. Începând cu februarie 2023, au avut loc sesiuni explicative din partea Comisiei Europene privind screening-ul legislativ. Urmează ca R. Moldova să facă o evaluare a legislației naționale și să fie adoptat un plan de acțiune în privința părții netranspuse, care va fi prezentat Comisiei Europene. Ulterior, într-un proces de coordonare foarte coerent și consecvent, se va transpune gradual legislația Uniunii Europene în dreptul intern al Republicii Moldova,” a declarat ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru într-un interviu acordat Moldpres.
Acum o oră
14:50
În perioada 13-18 mai, șeful adjunct al IGP, Lilian Carabeț a participat la prima reuniune de nivel înalt a proiectului EMERALD, organizată în San Diego, SUA.
14:40
Republica Moldova a exportat 1715 tone de miere, în 2023. Principalele piețe de desfacere au fost cele din Europa și Asia # TVR Moldova
În anul 2023, Republica Moldova a exportat 1715 tone de miere. Principalele piețe de desfacere au fost cele din Europa și Asia. Cifrele au fost prezentate astăzi de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), în contextul marcării Zilei Naționale a Albinei, transmite MOLDPRES.
Acum 2 ore
14:20
Trei furnizori de servicii TV și unul de radio au fost sancționați cu 65 000 de lei pentru întreruperea nemotivată a activității # TVR Moldova
Fondatorii posturilor „Gold TV”, „MBC” și „Drive FM” au fost sancționați cu 65 000 de lei pentru întreruperea nemotivată a activității pentru o perioadă mai mare de 10 zile, în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Audiovizualului. În același timp, furnizorul postului „Cotidianul TV-CTV”, a fost amendat cu 5 000 de lei, pentru neprezentarea înregistrărilor programelor.
14:10
SUA pregătesc sancțiuni împotriva oficialilor georgieni care au promovat legea “influenței străine” # TVR Moldova
Funcționarii responsabili de promovarea legii georgiene de inspirație rusească privind “agenții străini” ar putea fi supuși înghețării activelor și interdicțiilor de călătorie, conform unui nou proiect de lege care urmează să fie prezentat Congresului SUA și consultat de Politico Europe.
13:50
Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu a vizitat satul Petrunea, raionul Glodeni. România a sprijinit localitatea cu peste 3 milioane de lei # TVR Moldova
Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, a vizitat satul Petrunea din raionul Glodeni, localitate căreia România i-a oferit sprijin în valoare de peste 3 milioane de lei moldovenești.
13:40
Exporturile de cereale ale Ucrainei de la începutul sezonului 2023/2024 şi până în prezent au ajuns la 44,4 milioane de tone metrice, comparativ cu 44,6 milioane de tone în perioada similară a sezonului anterior, arată datele publicate luni de Ministerul Agriculturii de la Kiev, transmite Reuters, scrie Agerpres.ro
13:30
Într-o societate de consum, bolile endocrine au un impact destul de sever, iar alimentația sănătoasă este o adevărată provocare. Republica Moldova se află într-o zonă endemică nefavorabilă, care se caracterizează prin insuficienţă de iod. Respectiv, bolile glandei tiroide sunt în creştere permanentă. Anual, pe 25 mai este marcată Ziua Mondială a Glandei Tiroide. Prevenirea şi tratamentul bolilor provocate de glanda tiroidă sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.
Acum 4 ore
13:20
Poliția Republicii Moldova anunță că 26 de conducători auto au fost înlăturați de la volanul mijlocului de transport în acest weekend, după ce au fost depistați în stare de ebrietate.
13:10
Percheziții la Ialoveni. Secretara Comisiei medicale a conducătorilor de autovehicule, reținută pentru 72 de ore pentru fapte de corupție # TVR Moldova
Președintele Comisiei Medicale a conducătorilor de autovehicule din or. Ialoveni, secretara comisiei, medicul psihiatru și trei intermediari sunt cercetați de CNA și procurori pentru corupere sistemică.
12:50
A început instalarea punctelor termice individuale în mai multe blocuri de locuit din Chișinău # TVR Moldova
La doar câteva săptămâni de la începerea lucrărilor de reparare a încăperilor din subsoluri, în mai multe blocuri locative din capitală a început instalarea punctelor termice individuale. Echipamentele de ultimă generație vor fi puse în funcțiune, începând cu următorul sezon rece.
12:40
Locuitorii din raioanele Căușeni și Nisporeni vor beneficia de consultații medicale gratuite # TVR Moldova
În această săptămână, echipele mobile de medici specialiști vor oferi consultații profilactice gratuite locuitorilor din raioanele Căușeni și Nisporeni. Consultațiile vor fi acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), informează MOLDPRES.
12:20
Republica Moldova va semna Acordul-cadrul privind instituirea Alianței Internaționale pentru Energie Solară (ISA). Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru aprobarea semnării acestui document.
12:10
Avizul de însoțire a mărfii și foaia de parcurs, excluse din categoria formularelor tipizate de documente primare cu regim special # TVR Moldova
Serviciul Fiscal de Stat informează că, începând cu data de 27 mai 2024, avizul de însoțire a mărfii și foaia de parcurs vor fi excluse din categoria formularelor tipizate de documente primare cu regim special, urmare a aprobării Hotărârii Guvernului nr. 229/2024, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 118-121 din 27 martie 2024, arată un comunicat al SFS,
12:10
Săptămâna începe cu prețuri mai mari la motorină. Benzina își menține cotația de la finalul săptămânii trecute # TVR Moldova
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a stabilit preţurile la carburanţi valabile pentru ziua de 21 mai 2024.
11:50
Forma și conținutul poliței de asigurare RCA și certificatului de asigurare ”Carte Verde” vor fi modificate # TVR Moldova
Consiliul de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) a aprobat Hotărârea privind aprobarea formei și conținutului unor formulare tipizate aferente asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse de vehicule și instrucțiunilor privind completarea acestora.
11:40
În atenția cetățenilor R. Moldova: Accesul în unele locuri publice din Chișinău va fi limitat temporar # TVR Moldova
În perioada 21-24 mai curent, va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din Chișinău, anunță Primăria Municipiului Chișinău.
Acum 6 ore
11:20
FOTO. Trei echipaje de pompieri au stins flăcările care au cuprins două remorci în Chișinău. Precizările IGSU # TVR Moldova
În noaptea zilei de 20 mai 2024, pompierii dinChișinău au fost solicitați pentru a stinge flăcările, care au cuprins două remorci.
11:10
CEC a prezentat rezultatele preliminare ale alegerilor locale noi, derulate ieri în mai multe localități. Patru primari au fost aleși din primul tur # TVR Moldova
În localitățile Sagaidac din raionul Cimișlia și în Hănăsenii Noi din raionul Leova primarii au fost aleși duminică din primul tur. De asemenea, au fost aleși și primarii din Cotovscoe și Chioselia Rusă din UTA Găgăuzia, acolo fiind înregistrat câte un singur candidat. În satul Târnova din raionul Dondușeni și în orașul Bucovăț în raionul Strășeni peste 2 săptămâni va fi organizat turul II, transmite IPN.
10:50
Sinteza CNA: Două persoane au fost reținute într-un dosar de trafic de influență și un angajat vamal este cercetat pentru acte de corupție # TVR Moldova
Centrul Național Anticorupție raportează mai multe activități, desfășurate săptămâna trecută pe componenta de combatere a corupției, dar și alte acțiuni din spectrul de atribuții instituționale.
10:40
România rămâne principala piață de desfacere a produselor din Republica Moldova. Ce mărfuri au fost exportate în primele 3 luni ale acestui an # TVR Moldova
În primul trimestru al acestui an exporturile de mărfuri din Republica Moldova au însumat 921,8 milioane dolari, ceea cu e 14% mai puțin comparativ cu cea înregistrată în perioada corespunzătoare din anul 2023.
10:20
Serviciul Vamal raportează încasări de peste 655,7 milioane de lei în ultima săptămână # TVR Moldova
În perioada 14 – 19 mai 2024, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 655,7 milioane de lei, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control pentru perioada de referință în mărime de 112,9 %, iar de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 13,3 miliarde lei, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control la 113,5%.
10:10
Londra a dat undă verde Kievului să utilizeze armamentul britanic împotriva țintelor militare ruse din Crimeea # TVR Moldova
Londra a permis Kievului să lovească ținte din peninsula Crimeea cu arme britanice, după cum a declarat secretarul britanic al Apărării, Grant Shapps. Mai mult, acesta a cerut Germaniei și altor aliați ai Ucrainei să permită Kievului să lovească ținte din Crimeea cu armamentul furnizat de Occident.
10:00
Poliția Republicii Moldova atenționează că, în legătură cu executarea lucrărilor de reparație pe bd. Mircea cel Bătrân, tronsonul cuprins între străzile Petru Zadnipru și Profesor Ion Dumeniuc, de astăzi și până la 10 iunie, traficul rutier va fi suspendat parțial pe benzi.
09:50
SFS: 8 623 contracte de locațiune au fost înregistrate în perioada ianuarie-aprilie 2024 # TVR Moldova
Serviciul Fiscal de Stat informează că în rezultatul acțiunilor întreprinse în primele 4 luni ale anului 2024, au fost înregistrate 8 623 contracte de dare în locațiune a bunurilor imobile, cu 17,6% mai multe decât în perioada similară a anului 2023.
09:40
În premieră, R. Moldova va participa la Jocurile Olimpice de Vară la proba de tenis de masă # TVR Moldova
Vladislav Ursu a obținut cota de participare la Olimpiada de Vară de la Paris, după ce s-a calificat în finala turneului preolimpic de la Sarajevo, Bosnia și Herțegovina, la proba individual, informează Ministerul Educației și Cercetării al R. Moldova.
09:30
Referendumul constituţional şi prezidenţialele din 20 octombrie, în discuţii la Punctul pe AZi # TVR Moldova
Parlamentul de la Chişinău a decis pe 16 mai că alegerile prezidențiale și referendumul constituțional pentru aderarea Republicii Moldova la UE vor avea loc în toamnă, pe 20 octombrie.
Acum 8 ore
09:20
Cazurile au fost înregistrate la postul vamal Aeroport Internațional Chișinău, în cadrul controlului de specialitate a pasagerilor și bagajelor acestora de la ruta Istanbul - Chișinău, informează Serviciul Vamal al R. Moldova.
09:10
Inspectoratul pentru protecția mediului din Republica Moldova se confruntă cu insuficiență de cadre # TVR Moldova
În prezent, în toată țara activează peste 200 de inspectori de mediu, spun responsabilii în domeniu, dar ar fi nevoie de cel puțin 287. Cei mai mulți inspectori de mediu sunt la Chișinău și Bălți, în timp ce la Basarabeasca nu există niciunul. În majoritatea raioanelor, activează câte trei inspectori.
08:50
ANTA: În aprilie, dreptul de a conduce vehicule rutiere a fost suspendat pentru 135 de șoferi # TVR Moldova
Agenția Naționale Transport Auto, informează despre rezultatele acțiunilor de supraveghere și control desfășurate în traficul rutier, pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe parcursul lunii aprilie curent.
08:40
În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 61 654 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova – 31 905 traversări persoane, informează Poliția de Frontieră a Republicii Moldova.
08:20
Republica Moldova a obținut locul 4 în cadrul Concursului Internațional de Științe și Inginerie Regeneron ISEF 2024 # TVR Moldova
Echipa Republicii Moldova a fost premiată în cadrul Concursului Internațional de Științe și Inginerie Regeneron ISEF, desfășurat în Los Angeles, California, Statele Unite ale Americii, în perioada 11-17 mai 2024. Astfel, locul 4, în valoare de 500$, la categoria Științe Biomedicale și de Sănătate, a fost obținut de către Felicia Iordachi, elevă la Liceul Teoretic „Orizont” din mun. Chișinău, informează MEC.
08:10
Banca Națională a Moldovei a publicat cursul valutar oficial pentru ziua de astăzi, 20 mai. Potrivit acestuia, euro și dolarul american sunt în scădere.
07:50
Un elicopter în care se aflau președintele Iranului, Ebrahim Raisi, și ministrul iranian de Externe s-a prăbușit duminică în timp ce traversa o zonă muntoasă, în condiții de ceață densă, a declarat un oficial iranian pentru Reuters. Inițial, televiziunea de stat iraniană anunța că aparatul de zbor a aterizat forțat, însă informațiile ulterioare, transmise de presa internațională, au indicat că elicoperul s-a prăbușit. Echipele de intervenție au ajuns la fața locului, misiunea lor fiind îngreunată de condițiile meteo dificile din zonă. Agenția de stat Mehr și vicepreședintele iranian Mohsen Mansouri au confirmat decesul tuturor pasagerilor aflați la bordul aeronavei, transmite hotnews.
07:40
Serviciul Hidrometeorologic de Stat transmite pentru ziua de astăzi, vreme stabilă pe întreg teritoriul țării. Cerul va fi noros, iar vântul va sufla cu o viteză de 18km/h din Sud-Est.
Acum 24 ore
21:10
Emoţii maxime, la Hânceşti. Fotbaliștii clubului FC Petrocub au ajuns, în premieră, campioni ai Republicii Moldova # TVR Moldova
Visul a devenit realitate pentru fotbaliștii clubului FC Petrocub, care au ajuns, în premieră, campioni ai Republicii Moldova. Au fost momente feerice pe stadionul din Hîncești, unde sportivii antrenați de Andrei Martin au încheiat, aseară, campionatul cu o victorie categorică, în prezenţa suporterilor.
20:40
Un târg al producătorilor locali a avut loc astăzi, într-un parc din cartierul Sculeni din Chişinău. În corturi şi la tarabele amenajate, comercianţii au vândut fructe, legume, produse de panificaţie şi alte bunătăţi. Oamenii au profitat de vremea frumoasă şi au venit la cumpărături. Deşi spun că preţurile sunt puţin mai mari decât în pieţe sau magazine, calitatea şi gustul contează.
20:10
Anul trecut, prunele din Republica Moldova au fost exportate în 33 de țări, un adevărat record. Totodată, cultivatorii autohtoni au obținut și cea mai bogată recoltă la hectar de până acum. Asta arată o analiză făcută Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale "Viitorul".
19:40
Viaţa locuitorilor din Chişinău este pusă deseori în pericol din cauza clădirilor vechi. Mai multe bucăţi mari de tencuială au căzut, zilele trecute, de pe sediul Bibliotecii Publice de Drept. Se ruinează şi Biblioteca "Bogdan Petriceicu Haşdeu". Reprezentanţii Primăriei spun că Ministerul Culturii ar trebuie să se ocupe de reparaţie. În replică, responsabilii Ministerului susţin că pot interveni doar dacă municipalitatea vine cu un proiect de restaurare.
19:10
Sute de oameni au venit astăzi în parcul "Valea Morilor" din Chişinău, pentru o plimbare în aer liber, dar şi pentru a petrecere timpul distractiv alături de cei mici. Ateliere de creaţie şi de meşteşugărit, concerte şi alte activităţi s-au desfăşurat în contextul Zilei Internaţionale a Familiei.
18:40
Despre Europa şi proiectele Uniunii Europene s-a vorbit, în acest weekend, la Bălţi şi la Cahul. La nordul ţării a fost inaugurat Orăşelul european, iar oamenii au făcut coadă la standurile țărilor membre UE. Au fost activități pentru toate vârstele - cei mici s-au distrat, iar cei mai mari au participat la diverse concursuri, inclusiv educative.
18:10
Prin muzică, omul își manifestă trăirile și sentimentele față de familie și locurile unde te-ai născut. Recent, tânărul interpret Vasile Hariton a lansat un cântec dedicat oamenilor dragi.
17:40
Alegeri locale noi și parțiale: Câțiva concurenți electorali, sancționați de către CEC pentru nerespectarea prevederilor legale despre finanțarea campaniei electorale # TVR Moldova
Comisia Electorală Centrală a luat act, în ședința de astăzi, de datele din rapoartele privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale noi și parțiale din 19 mai 2024, la situația din 3 mai 2024, prezentate de concurenții electorali.
17:10
Pentru cei care își doresc altceva decât un mic dejun obișnuit, colega noastră Betty Turculeț vine cu o alternativă interesantă - ouăle poșate. Asta înseamnă că ouăle sunt sparte direct în apa fierbinte, rezultând o delicată combinație de gălbenuș cremos și albuș moale. Iar pe lângă faptul că sunt gustoase, mai sunt și sănătoase. Pare o rețetă simplă, dar sunt niște trucuri pe care e bine să le cunoaștem.
16:50
Iran: Un elicopter prezidenţial, implicat într-un accident; soarta preşedintelui Raisi nu este clară # TVR Moldova
Un elicopter al preşedinţiei Iranului a fost implicat duminică într-un accident în nord-vestul ţării şi încă nu este clar dacă la bordul aparatului se afla preşedintele Ebrahim Raisi, relatează agenţiile internaţionale de presă.
16:40
Oraşul bulgar Varna (de la Marea Neagră) se numără printre destinaţiile europene de top pe care preşedintele francez Emmanuel Macron le recomandă oamenilor să le viziteze, într-o postare video pe Instagram.
16:10
Jurnalistul, scriitorul și fotograful Ștefan Susai ne-a spus ce îl impresionează cel mai mult la oamenii pe care îi întâlnește în satele din Republica Moldova.
©2004—2024 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.