Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova va fi conectat la rețeaua românească și cea europeană printr-o nouă linie electrică aeriană de 190 de kilometri

Liber TV, 30 aprilie 2024 16:40

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova va fi conectat la rețeaua românească și cea europeană printr-o nouă linie electrică aeriană de 400 kV cu o lungime estimativă de 190 kilometri, fiind a treia conexiune directă dintre Moldova și România, unind stațiile electroenergetice Strășeni și Gutinaș. Construirea noii linii electrice aeriene 400 kV este prevăzută de Memorandumul de Înțelegere semnat între Guvernul SUA, reprezentat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), și Guvernul Republicii Moldova, reprezentat de Ministerul Energiei. Victor Parlicov, ministrul Energiei: “Această linie înseamnă securitate energetică și o condiție pentru a asigura creșterea economică a țării. Întreprinderile își pot planifica activitatea pentru că au suficientă energie, iar cetățenii pot miza că au lumină acasă și tot confortul care depinde de aceasta”. Documentul a fost semnat de administratoarea adjunctă a USAID, Isobel Coleman, în timpul vizitei sale în Republica Moldova. Isobel Coleman, administratoarea adjunctă a USAID: „Astăzi, sunt aici pentru a transmite angajamentul Statelor Unite de a sprijini Republica Moldova în implementarea unui proiect extrem de important. Împreună, eforturile noastre vor contribui la construcția unei linii de înaltă tensiune care va conecta Moldova la rețeaua electroenergetică europeană, reprezentând o conexiune pozitivă, atât la mod direct, cât și simbolic”. Construirea liniei de tensiune înaltă Strășeni-Gutinaș este parte a programului #MoldovaConectată care constituie un efort mai amplu al USAID în ce priveșteconsolidarea securității și autonomiei energetice moldovenești, legând infrastructură energetică locală de cea europeană. Inițiativa #MoldovaConectată își propune să sporească securitatea energetică a țării, să contribuie la creșterea economică, bunăstarea socială și independența Republicii Moldova față de influențele străine. Pe termen lung, linia de tensiune înaltă va furniza acces la multiple surse de energie regenerabilă, va facilita integrarea acestora în sistemul național, va asigura un aport energetic constant, generând și noi locuri de muncă. Kent Longsdon, ambasadorul SUA în Moldova: „De la abordarea necesităților energetice imediate ale Republicii Moldova, până la accelerarea tranziției spre energia verde, parteneriatul dintre Statele Unite și Guvernul Republicii Moldova devine tot mai puternic. Prezența Administratoarei adjunct a USAID Isobel Coleman astăzi aici pentru a semna acest Memorandum de Înțelegere reprezintă un simbol al angajamentului Statelor Unite de a consolida securitatea energetică a Republicii Moldova” Memorandumul de Înțelegere dintre Guvernul SUA și Guvernul Republicii Moldova prevede că etapade construcție va începe la sfârșitul anului 2025, după efectuarea mai multor studii de fezabilitate, iar finalizarea construcției este așteptată spre finele anului 2029. Pe teritoriul Moldovei, linia electrică aeriană va avea o lungime de peste 70 de kilometri din totalul de 190 de kilometri și va începe la de stația electrică Strășeni. În anii următori sunt planificate investiții de 220 de milioane de dolari pentru a îmbunătăți stabilitatea rețelei electrice și pentru a crește oportunitățile de generare internă, folosind resursele de energie regenerabilă competitive din punct de vedere al costurilor.  

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Liber TV

Acum 8 ore
22:10
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, ar vrea să investigheze anumite dosare de rezonanță, precum licitația de la aeroport, drumul Leova-Bumbăta și altele, dar acest lucru nu i se permite. De această părere este avocatul Iurie Mărgineanu, care susține că, în PAS, există „persoane care sunt intangibile”, în momentul de față. Declarațiile au fost făcute la emisiunea Puterea a Patra, de la N4, moderată de Gheorghe Gonța, scrie ziua.md„Eu îmi închipui că doamna Dragalin și-ar dori foarte multe să facă, dar nu se poate. Multe lucruri în domeniu îs cu acceptarea politicului. Cu atât mai mult că competențele Procuraturii Anticorupție au fost modificate de către actualul Parlament și s-a făcut, chipurile supravegherea Procuraturii, a corupției înalte, deci, a eșaloanelor de vârf a politicii moldovenești. Nu în zadar i s-a sugerat: poate o aripă din Parlament o ocupați ca sediu pentru Procuratura Anticorupție. Pe cine ar putea ei să ia de acolo. Există persoane care sunt intangibile”, a declarat Iurie Mărgineanu.Precizăm că, anterior, Procuratura Anticorupție a inițiat anumite procese penale, care vizează acțiunile puterii de astăzi, însă, până acum, nu a fost deschis niciun dosar care să vizeze persoane concrete, iar investigațiile bat pasul pe loc.Printre cele mai sonore cazuri se numără lucrările de construcție a drumului Leova-Bumbăta, unde se presupune că ar fi fost investite sume mult mai mari decât costurile reale și unde au avut loc chiar percheziții, fapt care l-a supărat vizibil pe ministrul de resort, Andrei Spînu.Un alt caz discutat pe larg în spațiul public vizează licitația eșuată de la Aeroportul Internațional Chișinău, gestionată de același Andrei Spînu, care, de asemenea, a devenit subiectul unui proces penal, fapt anunțat chiar de către șefa PA, Veronica Dragalin. Și de această dată însă, ancheta stagnează și nu există nicio persoană bănuită că ar fi săvârșit vreo ilegalitate, deși există suspiciuni rezonabile că s-ar fi încercat trucarea concursului în favoarea unui agent economic concret, fiind vorba, în acest caz, de compania franceză Lagardere.
Acum 24 ore
13:00
Tăcerea guvernării în ceea ce privește scandalul din reforma justiției este o mare greșeală. O spune Valeriu Ostalep, expert în securitate și fost viceministru de Externe, în cadrul emisiunii Morari.live, prezentată de jurnalista Natalia Morari. Potrivit acestuia, scandalul din justiție nu se va termina curând, iar odată cu apropierea de alegeri, vor apărea multe alte scandaluri de acest gen. „Doamna Sandu e conducător al Consiliului Suprem de Securitate, întrucât doamna Răducanu și-a dat demisia din comisii, însă nu a ieșit din CSS, nimic nu se știe despre acest lucru. Acest scandal reprezintă o bombă cu ceas, despre care nu știm cum va exploda. Este un subiect foarte serios. Guvernarea trebuie să iasă și să spună: sau Dragalin minte, nu este informată sau toți care au avut legătură cu crearea comisiei pre-vetting, numirii persoanelor în Consiliul de Securitate, structurile competente de evaluarea oamenilor sunt absolut incompetenți sau chiar lucrează organizat în războiul hibrid”, a declarat jurnalista Natalia Morari.„Este o mare greșeală această tăcere. Ei acum se află într-o poziție foarte vulnerabilă. Știind că în toate situațiile procedează prostește, văd că acum încearcă să o atace pe Dragalin. Este prima tactică pe care au luat-o. Cred că acum Sandu și toți cei din anturajul său se află în knock-out și nu știu ce să facă mai departe cu această situație. Acest scandal nu se va termina curând. Procuratura Generală trebuie să dea o apreciere și acest lucru la fel reprezintă o problemă mare: ce statut au informațiile din acel telefon? Sunt acelea dovezi? De ce le-au făcut atunci publice? Pentru PAS, acest scandal va avea consecințe pe termen lung și cu cât se vor apropia alegerile, cu atât aceste scandaluri vor căpăta amploare”, a declarat, la rândul său Valeriu Ostalep.
12:30
Proiectul de lege care împuternicește Serviciul de Informații și Securitate să analizeze oportunitatea de a retrage cetățenia subiecților restricțiilor internaționale a fost votat de Parlament în lectură finală. Potrivit proiectului, în cazul subiecților restricțiilor internaționale, cetățeni ai Republicii Moldova, SIS va analiza oportunitatea și, după caz, va sesiza Agenția Servicii Publice în vederea inițierii procedurii de retragere a cetățeniei Republicii Moldova.De asemenea, autorii au propus includerea Serviciului Fiscal de Stat și Agenției Servicii Publice în lista autorităților în adresa căror Serviciul de Informații și Securitate va remite ordinul despre aprobarea sau modificarea listei persoanelor asociate subiecților restricțiilor internaționale.O altă prevedere din proiectul de lege se referă la acordarea de competențe suplimentare pentru Serviciul de Informații și Securitate care, cu suportul informațional al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, va elabora și aproba lista persoanelor juridice în privința cărora există informații documentate că acestea se află sub controlul unui subiect al restricțiilor sau au ca beneficiar efectiv un subiect al restricțiilor.
11:10
Cel mai mare producător și principalul furnizor de gaze naturale din România, Romgaz, la care statul este principalul acționar, a deschis o sucursală la Chișinău, anunță compania într-un comunicat.Compania a anunțat într-un comunicat de presă că sucursala Romgaz din Chișinău a fost înregistrată la Agenția Servicii Publice a Republicii Moldova, în Registrul de Stat al persoanelor juridice.„Romgaz dorește să contribuie la asigurarea securității în aprovizionare cu gaze naturale în RepublicaMoldova, iar pasul făcut azi asigură premisele atingerii acestui deziderat”, a afirmat Răzvan Popescu, CEO Romgaz.Directorul general adjunct al Romgaz, Aristotel Jude, a precizat că „în perioada imediat următoare, Romgaz va realiza demersurile necesare obținerii licenței de furnizare gaze naturale pe teritoriul Republicii Moldova”. „Suntem convinși că prezența Romgaz în Republica Moldova şi tranzacționarea gazelor naturale pe piaţa centralizată din Republica Moldova va contribui eficient la liberalizarea pieţei gazelor naturale din această țară şi la crearea premiselor necesare stabilirii unui preț real în beneficiul consumatorilor”, a spus Aristotel Jude.Romgaz este cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România. Compania esteadmisă la tranzacționare pe piața Bursei de Valori din București și a Bursei din Londra.
10:00
Premierul slovac Robert Fico, care a fost împuşcat miercuri, este "capabil să vorbească", dar starea sa rămâne "foarte critică", potrivit preşedintelui ales al ţării, Petr Pellegrini, care spune că a reuşit să vorbească cu el joi timp de "câteva minute", relatează AFP. Potrivit aliatului său de lungă durată, Petr Pellegrini, Fico este "foarte, foarte obosit"."Poate vorbi, dar numai câteva fraze", a declarat Peter Pellegrini în faţa spitalului din Banska Bystrica (centru) unde este internat liderul slovac în vârstă de 59 de ani."Este foarte, foarte obosit, deoarece este sub medicaţie. Situaţia este încă foarte critică", a declarat Pellegrini.Miriam Lapunikova, directoarea Spitalului Universitar F.D. Roosevelt din Banska Bystrica, unde este tratat Fico, a declarat că premierul în vârstă de 59 de ani a fost supus unei intervenţii chirurgicale de cinci ore cu două echipe pentru a trata multiplele plăgi împuşcate. "În acest moment, starea sa este stabilizată, dar este cu adevărat foarte gravă. El va rămâne internat în unitatea de terapie intensivă", a declarat ea reporterilor.Preşedintele slovac Zuzana Caputova a făcut apel la calmarea tensiunilor politice. Pellegrini a apărut alături de ea la o conferinţă de presă înainte de a merge să-l viziteze pe Fico şi a îndemnat partidele să suspende sau să îşi atenueze campania pentru alegerile europarlamentare de luna viitoare."Dacă există ceva de care poporul slovac are nevoie urgent astăzi, este cel puţin un consens şi o unitate de bază între reprezentanţii politici slovaci", a declarat Pellegrini, care a câştigat alegerile din aprilie pentru postul de preşedinte, o funcţie larg ceremonială.La rândul său,  şeful poliţiei, Ľubomír Solák, a infirmat zvonurile care circulă potrivit cărora partenera atacatorului ar fi fost o femeie din Ucraina, iar acesta l-ar fi radicalizat. "Nu se confirmă nicio astfel de informaţie, este un fals", a subliniat el, citat de aktuality.sk.Tentativa de asasinat a dat naştere unor controverse legate de paza preşedintelui.Niciun poliţist nu a fost suspendat deocamdată  în legătură cu evenimentele care au urmat asasinatului de miercuri. Inspectoratul de poliţie cercetează scurgerea unei înregistrări video cu presupusul trăgător aflat în secţia de poliţie, precum şi scurgerea fotografiei de pe cartea de identitate a autorului tentativei de asasinat asupra premierului.De asemenea, din cauza numărului mare de informaţii neverificate despre starea sa de sănătate, spitalul doreşte să propună Biroului Primului Ministru să posteze periodic pe canalele sale de social media informaţii scurte şi verificate despre evoluţia situaţiei, dar cu accent pe siguranţa şi intimitatea premierului.Este probabil ca o comisie medicală să se reunească luni pentru a decide asupra următoarelor măsuri şi tratamente. Experţii de la Centrul de Cardiologie din Banská Bystrica au comunicat, de asemenea, cu medicii de la Spitalul Roosevelt.Poliţia nu a oferit detalii despre anchetă, dar a declarat că a sporit securitatea la parlamentul slovac, precum şi în jurul sediilor de presă şi al şcolilor.
Ieri
19:40
Alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova vor fi organizate pe data de 20 octombrie 2024. Un proiect de hotărâre care prevede acest lucru a fost votat de 56 de deputați.Potrivit legislației electorale, data alegerilor prezidențiale se stabilește prin hotărâre de Parlament, cu cel puțin 60 de zile înainte de ziua alegerilor. De asemenea, scrutinul prezidențial se organizează cu cel mult 90 de zile înainte de data expirării mandatului Președintelui în funcție, dar nu mai târziu de termenul stabilit de Constituție. În acest context, s-a propus ca alegerile prezidențiale să fie organizate pe data de 20 octombrie 2024.Potrivit Constituției, mandatul Președintelui Republicii Moldova durează patru ani și se exercită de la data depunerii jurământului și până la depunerea jurământului de către Președintele nou-ales. Maia Sandu a depus jurământul de învestire în funcția de Președinte al Republicii Moldova la data de 24 decembrie 2020.Tot pe data de 20 octombrie, în Republica Moldova se va desfășura referendumul republican constituțional la care cetățenii vor răspunde la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.
19:00
Parlamentul a luat act de cererea de demisie a Tatianei Răducanu din funcția de membrul al Comisiei de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor și al Comisiei de evaluare externă a integrității etice și financiare a procurorilor.„La data de 14 mai 2024 în adresa Comisiei juridice numiri și imunități a parvenit cererea semnată de către doamna Tatiana Răducanu în calitate de membru al Comisiei Pre-vetting și Comisia de evaluare a procurorilor și judecătorilor prin care a comunicat că solicită depunerea demisiei. În cererea de demisie, dna Răducanu a expus motivele care au stat la baza acestei decizii”, a declarat deputata PAS, președinta Comisiei juridice numiri și imunități. Veronica Roșca.La rândul său, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că acest lucru „este încă o încercare a procurorilor și a judecătorilor care nu au trecut sau înțeleg că nu au șanse să treacă procesul de evaluare, de a ataca Comisia de evaluare. Eu îi asigur pe această cale că Comisia își va continua activitatea și procesul de evaluare va merge mai departe. (…) Încurajez procurorii și judecătorii de treabă să meargă mai departe încrezuți, cei care nu își pot argumenta averile, pământurile, casele, asta este. Băieți, schimbați-vă ocupația”, a declarat Igor Grosu.
13:30
Statele membre ale UE au convenit miercuri să sancţioneze patru media ruseşti acuzate că difuzează propagandă pro-Kremlin, în ciuda avertismentului Moscovei că va riposta faţă de media occidentale, scrie AFP.Noile măsuri aprobate la Bruxelles de ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene vizează presa online Vocea Europei, care se află în centrul unei anchete privind acuzaţiile de ingerinţă în Parlamentul European, precum şi trei media considerate apropiate de Kremlin."Patru reţele de propagandă legate de Kremlin au fost adăugate pe lista de sancţiuni: Voice of Europe, Ria Novosti, Izvestia şi Rossiiskaia Gazeta", a anunţat comisarul european pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, pe reţeaua de socializare X.Sancţiunile vor include, de asemenea, "interzicerea finanţării de către Rusia a mass-media, ONG-urilor şi partidelor politice din UE", a adăugat ea.Diplomaţi au declarat pentru AFP că se aşteaptă ca cele patru instituţii media ruseşti să fie adăugate oficial pe lista neagră în scurt timp şi că acest lucru va duce la interzicerea difuzării lor în UE.Unda verde din partea celor 27 pentru aceste măsuri a venit la câteva ore după un avertisment al purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, care a ameninţat că va riposta prin luarea în vizor a presei europene."Aş vrea să le reamintesc tuturor de la Bruxelles că există zeci de jurnalişti din ţările UE care trăiesc foarte bine şi confortabil în Rusia", a declarat ea pe contul său de Telegram."Dacă astfel de măsuri vor fi adoptate împotriva jurnaliştilor şi presei ruse de către UE sau de către ţări individuale, jurnaliştii occidentali vor simţi răspunsul nostru. Vom reacţiona imediat şi foarte dureros împotriva occidentalilor", a scris Zakharova.Cei 27 au interzis deja mai multe instituţii media ruseşti sau pro-ruse, printre care Russia Today, să emită în Europa, acuzând Moscova că foloseşte aceste instituţii pentru "a răspândi propaganda sa şi a desfăşura campanii de dezinformare, inclusiv cu privire la agresiunea sa militară împotriva Ucrainei", potrivit site-ului UE.Această interdicţie se aplică tuturor mijloacelor de transmisie şi distribuţie dinspre sau către ţările UE, fie prin cablu, satelit, internet sau platforme şi aplicaţii de telefonie mobilă.Aceste instituţii media şi jurnaliştii lor pot totuşi să continue să lucreze în UE, atât timp cât nu îşi difuzează producţiile sau articolele acolo, precizează UE, adăugând că personalităţi media ruseşti au fost, de asemenea, sancţionate în trecut.În martie, serviciile de informaţii cehe au afirmat că au descoperit o reţea finanţată de Moscova care răspândea propagandă pro-rusă în Europa, vizând în special Parlamentul European înaintea alegerilor europene din iunie.Grupul s-a folosit de site-ul de ştiri Voice of Europe, cu sediul la Praga, pentru a răspândi informaţii menite să descurajeze UE să trimită ajutor Ucrainei.Procuratura federală belgiană a deschis o anchetă privind suspiciuni de corupţie a unor eurodeputaţi, în urma identificării unei reţele de influenţă finanţate de Moscova şi legată de Vocea Europei.
13:10
Omul de afaceri, Veaceslav Platon, a comentat scandalul din justiție, în contextul în care președinta Maia Sandu a declarat la TV8 că dorește să vadă dacă există probe care o incriminează pe Tatiana Răducanu și abia apoi se va expune. Potrivit lui Platon, astfel, Maia Sandu pune la îndoială concluzia Procuraturii cu privire la „activitatea criminală a lui Veaceslav Platon, înfăptuită prin careva legături corupte cu fosta judecătoare, Dna Răducanu”.  „Ce să fie asta? Mintea moldoveanului cea de pe urmă? Pocăință față de omul pe care l-a acuzat de toate relele? Să mă aștept la un "Veaceslav, iartă-mă că nu știu ce fac" și o lacrimă? Va începe oare operațiunea de reținere a procurorilor care falsifică dosare? Straniu, doamnă Sandu. Înainte vă era de ajuns un articolaș de la Balaci ca să strigați în gura mare că-s un hoț și bandit, iar reportajul de la Publika TV desființa orice dubiu! S-a schimbat ceva? V-ați maturizat sau v-a venit mintea la cap?”, a scris Platon pe Telegram. Tatiana Răducanu, membră a Comisiei Pre-Vetting, a demisionat după ce în presă a apărut o scrisoare în care șefa Procuraturii Anticorupție (PA) Veronica Dragalin ar pune la îndoială integritatea acesteia. „Uneori lucrurile în curățarea justiției se mișcă mai greu decât de dorim, uneori există și obstacole, dar evaluarea este unica modalitate de a avea pe termen lung un sistem cu oameni integri, chiar dacă acest lucru îi sperie astăzi pe mulți. Procesul de vetting trebuie să continue, acum el începe în sistemul procuraturii. În legătură cu scrisoarea menționată, sunt nevoită să-mi declar demisia de membră din ambele comisii de evaluare pentru a nu pune în pericol întregul proces de vetting”, se arată în scrisoarea transmisă de Tatiana Răducanu Parlamentului.În același timp, președintele Maia Sandu spune că așteaptă probe concrete în acuzațiile lansate de Veronica Dragalin, la adresa membrei Comisiilor Pre-Vetting și Vetting, Tatiana Răducanu, suspectată de afiliere cu Veaceslav Platon și Ilan Șor. „Doamna în raport cu care au venit cu aceste acuzații trebuie să vină cu niște răspunsuri și, pe de altă parte, Procuratura tot trebuie să ofere răspunsuri, de ce acum și unde a stat îngropată această informație. Dacă este veridică această informație, atunci să fie prezentate probe”, a declarat Maia Sandu în cadrul unei emiusiuni de la TV8.De altă parte, potrivit Veronicăi Dragalin, mesajele citate nu sunt din telefoanele ridicate de la Platon în 2016.„Ca să nu ducem publicul în eroare, vreau să fie foarte, foarte clar. Citațiile din scrisoare, mesajele pe care le-am citat nu sunt din telefoanele ridicate de la Veaceslav Platon în 2016. Repet: acestea nu sunt mesaje din trei telefoane ridicate de la Platon în 2016”, a subliniat șefa Procuraturii Anticorupție.
13:00
La 16 mai 1812 a avut loc raptul Basarabiei și anexarea ei la Imperiul Rus. Atunci a fost semnat la București Tratatul de pace ruso-turc în urma căruia, partea de Est a Moldovei a fost anexată la Imperiul Țarist.Această stăpânire țaristă, care a durat mai mult de 100 de ani, a făcut ca populația dintre Prut și Nistru să rămână în dezvoltarea sa socială, culturală și națională, deoarece evenimentul s-a suprapus pe secolul naționalităților, atunci când națiunile din Europa s-au format ca state. Moldovenii dintre Prut și Nistru nu au avut șansa aceasta de dezvoltare istorică națională, într-un cadru național.Actul de anexare a Basarabiei de către Imperiul Ţarist a fost unul fraudulos, deoarece încălca practica internaţională, cu toate normele de drept existente la moment. Cedarea de către Imperiul Otoman a părţii de răsărit a Moldovei s-a făcut cu încălcarea tratatelor în vigoare şi a dreptului internaţional (valabil în epocă), deoarece Moldova nu era provinice turcă. De altfel, diplomatul turc semnatar al Păcii de la Bucureşti avea să fie executat pentru modul catastrofal în care a condus negocierile.Dacă, la început, ţarul Alexandru I a încercat să câştige simpatia noilor supuşi prin asigurarea unor condiţii de dezvoltare autonome a provinciei, în scurtă vreme s-a trecut la reorganizarea Basarabiei ca gubernie, populaţia fiind supusă politicii de rusificare. Amintim că  pe 16 mai 1812, la Bucureşti este semnat Tratatul de pace ruso-turc în urma căruia, partea de Est a Moldovei este anexată la Imperiul Ţarist.
12:30
Inițiativa lansată recent de către președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, deputatul PAS, Radu Marian, vine în urma unei indicații din partea președintelui Maia Sandu. Opinia a fost exprimată de către fostul bașcan al Găgăuziei, Irina Vlah, într-o emisiune TV la canalul N4.”Eu cred că el a primit indicații ca să iasă cu un astfel de mesaj politic. Doar așa pot să-mi explic ce se întâmplă, pentru că sunt multe discuții care o discreditează pe doamna președinte și de aceea ea a dat indicații: haide, să iasă și să spună că noi nu vrem să privatizăm și doar noi promovăm ca aeroportul să fie în proprietatea statului”, a explicat Vlah.Ea a atenționat că în acțiunile reprezentanților guvernării lipsește logica și consecvența.”Vedem că în echipa Maiei Sandu sunt câțiva oameni de influență, care nu au finalizat războiul între ei și care au opinia lor și fiecare dintre ei are planuri de afaceri personale. Noi suntem acum ca niște telespectatori, care privesc un film criminal, un film dramatic și vrem să vedem ce se va întâmpla. Eu sper că, până la alegeri, va fi liniște, iar după alegeri vom avea ceva nou cu istoria aeroportului, pentru că, până la prezidențiale, va fi majoritatea PAS în Parlament și noi știm că Spînu este un jucător important în această istorie și el promovează istoria despre licitație, el promovează o companie despre care a vorbit toată lumea în Republica Moldova, dar procurorii onești pot să prezinte informația corectă, ce se întâmplă cu adevărat acolo”, a mai spus Irina Vlah.Ea este sigură că, după alegeri, societatea va afla cine și cum a organizat licitația de la aeroport, cine a dat indicații și cum s-a dorit favorizarea unei singure firme.Zilele trecute, președintele Comisiei parlamentare Economie, Buget și Finanțe, deputatul PAS, Radu Marian, a propus ca Aeroportul Internațional Chișinău să fie inclus în lista companiilor ce nu pot fi privatizate. Aceeași inițiativă face posibilă oferirea în arendă a spațiilor comerciale din aeroport pentru o perioadă de cinci ani, și nu de trei, cum este acum.Deși Radu Marian a menționat că inițiativa sa va permite ca aeroportul să nu fie privatizat, legislația și acum prevede acest lucru. Potrivit Legii Nr. 121 din 2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, sunt nepasibile de privatizate întreprinderile care exploatează drumurile, bunurile transportului feroviar, aviatic fluvial și prin conducte.
12:20
Este foarte important ca întreaga conducere să țină cont de opiniile diferitor partide, spune fostul ministru de Externe, Tudor Ulianovschi. În cadrul emisiunii „O nouă săptămână cu Anatolie Golea”, acesta a declarat că multe aspecte politice se aplanează, iar partidele orientate anterior „spre est” devin din ce în ce mai aproape de centrul spectrului politic. „Este foarte important ca conducerea noastră actuală să țină cont de opiniile diferitelor partide. Am văzut chiar că mai multe partide orientate în mod tradițional spre est, s-au mutat treptat în centru. Este o altă întrebare dacă să aibă încredere sau nu. Este clar că acum nimeni nu spune nimic împotriva integrării europene, dar toată lumea menționează „haosul” din Republica Moldova. Din punctul de vedere al eșecului reformei justiției, al lipsei de investitori, economia nu este în creștere. Și vedem o mare problemă de depopulare în țară. Acele chestiuni care se referă la politica internă a Republicii Moldova ar trebui să fie mai presus de toate”, a spus Ulianovschi.Fostul ministru de Externe mai spune că, în prezent, politica se îndepărtează treptat de retorica geopolitică, oamenii sunt din ce în ce mai preocupați de problemele din țară. „Dacă să aveți sau nu încredere în această transformare a unor părți este opinia personală a fiecăruia, dar este evident că un astfel de proces are loc și este posibil să se poarte un dialog cu acestea”, a conchis Ulianovschi.
11:40
Comuna Stăuceni din componența municipiului Chișinău a obținut statutul de oraș. Parlamentul a adoptat inițiativa ce prevede modificarea Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova în vederea atribuirii comunei Stăuceni a statutului de localitate urbană.Deputata Larisa Voloh, președinta Comisiei administrație publică și dezvoltare regională, susține că obținerea de către comuna Stăuceni a statutului de oraș este justificată de potențialul economic și demografic al localității și este necesară în vederea asigurării bunăstării locuitorilor acesteia.La rândul său, primarul de Stăuceni, Alexandru Vornicu a salutat decizia, spunând că „împreună am reușit pentru Stăuceni”.„Obținerea statutului de oraș ne ambiționează să continuăm să muncim cu și mai mare forță, să accesăm și mai multe fonduri și să lansăm și mai multe proiecte de infrastructură, să avansăm pe toate domeniile, astfel încât Stăuceni să fie recunoscut ca un model de dezvoltare - un adevărat oraș european”, a declarat primarul Alexandru Vornicu.De menționat că în componența comunei intră localitățile Stăuceni și Goianul Nou. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, la 1 ianuarie 2023 numărul populației în comună constituia 9295 de locuitori.
11:30
La 15 mai 2024, colegiul penal al Curții de Apel Chișinău, a menținut sentința primei instanțe din 23 septembrie 2022, prin care inculpatul ex-judecător Gheorghe Marchitan, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii - pronunțarea cu bună-știință a unei hotărâri contrare legii (art. 307 alin.(1) din Codul penal). Cauza penală a fost pornită în septembrie 2016 de către Procurorul General, în temeiul autosesizării de către Procuratura Anticorupție. Ulterior reprezentarea acuzării de stat, a fost instrumentată tot de către Procuratura Anticorupție. Potrivit materialelor, în anul 2011, Gheorghe Marchitan, în exercitarea funcției sale de judecător, a emis o hotărâre contrară legii, într-un caz civil, la cererea unei companii cu sediul în Marea Britanie, privind încasarea datoriei în sumă de 200 milioane dolari SUA, în mod solidar, de la o altă companie din Marea Britanie și fidejusorii săi - o persoană fizică cu domiciliul în Republica Moldova și două companii din Federația Rusă. Judecătorul a emis și eliberat ordonanța judecătorească prin care a dispus încasarea datoriei în sumă de 200 milioane dolari SUA, în beneficiul creditorului – companiei străine/nerezidente cu sediul în Marea Britanie, în ciuda lipsei actelor juridice valabile care să ateste împuternicirile reprezentantului creditorului. De asemenea, judecătorul a ignorat faptul că și restul documentelor anexate la dosar, nu erau autentificate corespunzător, precum și nici legalizate, astfel inculpatul la pronunțarea hotărârii judecătorești ignorând procedurile legale. Acea ordonanță judecătorească emisă de inculpat la 11 martie 2011 în cauza civilă, a avut consecințe financiare considerabile (200.000.000 dolari SUA), fiind transmisă unui executor judecătoresc, care a încasat forțat sume mari de bani din conturile bancare din Federația Rusă în folosul ,,creditorului”, prejudiciind imaginea justiției din Republica Moldova și încrederea în instanțele de judecată, atât intern, cât și internațional. Urmărirea penală a durat aproximativ 4 luni, iar judecarea acesteia a durat în prima instanță mai bine de 5 ani, fiind examinat în procedură generală, inculpatul nerecunoscându-și vinovăția de comiterea faptei incriminate, iar judecarea apelului la Curtea de Apel a durat 1,5 ani. În rezultatul examinării apelului declarat de avocatul inculpatului împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 23 septembrie 2022, judecătorii din cadrul colegiului penal al Curții de Apel Chișinău, la 15 mai 2024, chiar dacă au admis apelul, l-au recunoscut vinovat pe  Gheorghe Marchitan de pronunțarea cu bună-știință a unei hotărâri contrare legii în cadrul „Laundromat”, însă a fost liberat de răspundere penală în legătură cu survenirea prescripției tragerii la răspundere penală. „Aceasta este prima decizie a Curții de Apel în cauza „Laundromat”, prin care constatăm o tendință către uniformizarea practicii în judecarea cauzelor penale, promovând astfel coerența și egalitatea în aplicarea legii. Constatarea unei infracțiuni este o decizie importantă pentru investigația în dosarul ,,Laundromat”, stabilind astfel potențiale infracțiuni predicate pentru spălarea de bani care a urmat ca rezultat ale acestor hotărâri judecătorești contrare legii. Deciziile instanțelor de a recunoaște vinovați inculpații au consecințe semnificative atât în dosarul național cât și în investigațiile internaționale referitor la această schemă complexă, care a spălat peste 22 miliarde de dolari SUA prin sistemul bancar și judiciar din Republica Moldova”, anunță Procuratura Anticorupție într-un comunicat.
10:20
Preşedintele Volodimir Zelenski şi-a amânat toate călătoriile în străinătate, în timp ce situaţia de pe câmpul de luptă din Ucraina a continuat să se deterioreze miercuri, iar Kievul a declarat că luptele au făcut ravagii în oraşul Vovchansk de la frontiera de nord-est din regiunea Harkov, transmite Reuters. Capturarea oraşului, aflat la 5 km de graniţă, ar fi cea mai importantă victorie a Rusiei de când a lansat, vineri, o incursiune în regiune, deschizând un nou front în invazia sa şi forţând Kievul să trimită de urgenţă întăriri.Asaltul menţine forţele ucrainene, care deţin de asemenea linia frontului de 1.000 km în est şi sud, în dezechilibru înaintea a ceea ce Zelenski a declarat că ar putea fi o mare ofensivă rusă. Moscova a câştigat încet teren în est de luni de zile."Situaţia este extrem de dificilă. Inamicul ia poziţii pe străzile oraşului Vovchansk", a declarat pe Facebook Oleksiy Kharkivskyi, şeful Poliţiei de patrulare din Vovchansk.Dmitro Lazutkin, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, a declarat că "unele" grupuri de infanterie ruseşti au intrat în oraş. Ulterior, trupele ucrainene au reuşit să le respingă "parţial", a precizat statul major, dar "acţiuni defensive" au făcut ravagii în nordul şi periferia nord-vestică.Un raport emis noaptea târziu de Statul Major General al Ucrainei a declarat că trupele sale au respins patru atacuri ale Rusiei de-a lungul frontierei, dar luptele făceau ravagii în apropierea unui şir de sate.Trupele "au continuat să efectueze mişcări de stabilizare" în apropiere de Vovchansk.Raportul a precizat că focurile de armă intense au determinat armata să repoziţioneze unele trupe în apropiere de Kupiansk, în sud-est, o zonă în care au avut loc lupte grele în ultimele luni.Marţi, Statul Major General a transmis că trupele s-au retras pe noi poziţii în zonele Vovchansk şi Lukyantsi din cauza "consecinţelor focului inamic şi a acţiunilor de asalt".Ministerul rus al Apărării a declarat miercuri că forţele sale au capturat încă două aşezări în regiune, ridicând numărul total la 12 de vineri. Cele mai recente au fost Hlyboke şi Lukyantsi, a precizat ministerul, ambele la aproximativ 25 km de periferia oraşului Harkov.Poliţia a rămas în Vovchansk şi continua să evacueze oamenii, a precizat Harkivski. Aproape 8.000 de persoane au fost evacuate din Vovchansk şi din zonele de frontieră de la atacul de vineri.Zelenski şi-a amânat toate călătoriile în străinătate planificate pentru zilele următoare, a declarat purtătorul său de cuvânt Serhii Nykyforov, după ce liderul ucrainean a ţinut o teleconferinţă zilnică cu înalte personalităţi militare pentru a discuta despre situaţia din regiunea Harkov şi despre aprovizionarea cu arme.Ulterior, Zelenski a confirmat el însuşi amânările într-o postare pe aplicaţia de mesagerie Telegram, afirmând că "toată atenţia este concentrată acum asupra operaţiunilor noastre actuale de apărare".Ucraina încearcă să stingă asaltul din regiunea Harkov, menţinând în acelaşi timp linia de luptă împotriva principalului atac al Moscovei în estul regiunii Donbas şi protejându-se împotriva unor potenţiale noi incursiuni la frontieră.Cel mai înalt spion militar a avertizat că Rusia are grupuri mici de forţe localizate la nord de regiunea Harkov, de-a lungul graniţei sale cu regiunea Sumîi.Lipsa de trupe a Ucrainei este agravată de lunile de întârziere a livrărilor de arme, în special din partea Statelor Unite, după ce Congresul a avut nevoie de şase luni pentru a aproba un pachet major de ajutor."Pentru ruşi, acum este de fapt o fereastră de oportunitate. ... Ruşii o simt, au acumulat suficiente resurse", a declarat pentru Reuters Serhii Rakhmanin, deputat şi membru al comisiei parlamentare ucrainene pentru securitate şi apărare.El a spus că se aşteaptă ca următoarele trei luni să fie cele mai critice pentru Ucraina, dar a anticipat că situaţia se va îmbunătăţi datorită noilor livrări de arme, dacă acestea vor ajunge la timp.Deteriorarea situaţiei din regiunea Harkov a coincis cu o vizită la Kiev a secretarului de stat Antony Blinken, care a declarat că SUA urmăreşte să asigure livrarea rapidă a armelor atât de necesare."Ne grăbim cu muniţia, vehiculele blindate, rachetele, apărarea antiaeriană - ne grăbim să le ducem pe linia frontului pentru a proteja soldaţii, pentru a proteja civilii", a declarat el.Kievul spune că asaltul rusesc în nord-est nu reprezintă o ameninţare iminentă pentru oraşul Harkov, al doilea ca mărime din Ucraina, în care locuiesc 1,3 milioane de oameni.
09:40
Scandalul din justiție pare să capete amploare tot mai mare. Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a făcut câteva precizări în legătură cu mesajele pe care le-a primit în legătură cu Tatiana Răducanu. Șefa PA a subliniat, într-o intervenție telefonică pe care a avut-o în cadrul emisiunii „Secretele Puterii”, de la Jurnal TV, că toate SMS-urile nu sunt din telefoanele consficate de la Platon din 2016. Acestea ar fi ajuns la Dragalin în prima jumătate a lunii trecute, după care a urmat examinarea și începerea unui proces penal în ultima zi a lunii aprilie.„Ca să nu ducem publicul în eroare, vreau să fie foarte, foarte clar. Citațiile din scrisoare, mesajele pe care le-am citat nu sunt din telefoanele ridicate de la Veaceslav Platon în 2016. Repet: acestea nu sunt mesaje din trei telefoane ridicate de la Platon în 2016”, a subliniat șefa Procuraturii Anticorupție.Veronica Dragalin și-a motivat, de asemenea, și decizia în baza căreia a trimis scrisoarea și persoanelor care nu au trecut procesul de evaluare. Aceasta a spus că a considerat necesar respectivul pas pentru că informațiile generează posibilitatea ca drepturile fundamentale ale participanților la o evaluare echitabilă să fi fost încălcate.„Consider că eu ca procuror, când posed o astfel de informație, am obligația de a apăra drepturile recunoscute de Constituția Republicii Moldova, de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și am considerat necesar să-i informez”, a declarat Veronica Dragalin. „Eu personal l-am informat pe Igor Grosu, președintele Parlamentului, despre circumstanțele exacte: cum, de unde sunt aceste mesaje”, a mai spus Dragalin. Potrivit șefei PA, scrisoarea scursă în presă a fost trimisă atât la Președinție cât și la Guvern. Tatiana Răducanu, membră a Comisiei Pre-Vetting, a demisionat după ce în presă a apărut o scrisoare în care șefa Procuraturii Anticorupție (PA) Veronica Dragalin ar pune la îndoială integritatea acesteia. „Uneori lucrurile în curățarea justiției se mișcă mai greu decât de dorim, uneori există și obstacole, dar evaluarea este unica modalitate de a avea pe termen lung un sistem cu oameni integri, chiar dacă acest lucru îi sperie astăzi pe mulți. Procesul de vetting trebuie să continue, acum el începe în sistemul procuraturii. În legătură cu scrisoarea menționată, sunt nevoită să-mi declar demisia de membră din ambele comisii de evaluare pentru a nu pune în pericol întregul proces de vetting”, se arată în scrisoarea transmisă de Tatiana Răducanu Parlamentului.
09:30
Vicepremierul Slovaciei Tomas Taraba a declarat miercuri seară pentru BBC că este convins că premierul Robert Fico "va supravieţui" şi că acesta nu se mai află într-o situaţie care să-i pună viaţa în pericol. "Am fost foarte şocat... din fericire, din câte ştiu, operaţia a decurs bine - şi cred că în cele din urmă va supravieţui... nu este într-o situaţie care să-i pună viaţa în pericol în acest moment", a declarat el.Anterior, în cadrul unei conferinţe de presă, Robert Kalinak, ministrul apărării, declarase că premierul a fost operat mai mult de trei ore şi că "se luptă pentru viaţa sa".Taraba a mai spus că focurile de armă au fost trase "de foarte aproape" de către un bărbat în vârstă."A fost grav rănit - un glonţ a fost tras în stomac şi al doilea i-a lovit articulaţia - imediat a fost transportat la spital şi apoi a intrat în operaţie", a detaliat Taraba. Ca şi ministrul de interne al cabinetului Fico, Tomas Taraba a criticat partidele de opoziţie, acuzându-le că folosesc "narative false" şi că îl prezintă pe Fico ca fiind "aproape un monstru", comentarii care, în opinia sa, nu au ce căuta într-o democraţie.
Mai mult de 2 zile în urmă
19:20
Organizatorii concursului Eurovision au amendat delegația ucraineană pentru că membrii acesteia au purtat tricouri cu mesajul „Free Azovstal Defenders” („Eliberați-i pe apărătorii de la Azovstal”) în timpul evenimentului, a declarat artista ucraineană Alyona Alyona într-o postare pe Instagram publicată marți, 14 mai, relatează The Kyiv Independent. „Apărătorii de la Azovstal” sunt soldații care au apărat ultimul bastion ucrainean din Mariupolul ocupat de forțele ruse, combinatul siderurgic Azovstal, și care sunt acum încarcerați.Afișarea mesajelor politice este interzisă la Eurovision.În mesajul său de pe Instagram, artista ucraineană afirmă că purtarea acestor tricouri a fost „o sarcină foarte riscantă și dificilă”.„Orice inscripții și mărci erau interzise, gărzile de securitate verificau toate hainele și, în cazul în care existau inscripții pe ele, cereau să le îndepărteze sau acopereau inscripțiile cu bandă neagră”, a scris Alyona Alyona, al cărei nume real este Aliona Savranenko.Ea relatează că delegația a avut dificultăți încă din momentul în care a încercat să găsească o tipografie care să accepte să le imprime tricourile. Unele imprimerii nu puteau să finalizeze comanda, în timp ce altele au refuzat.„Cu toate acestea, am reușit să ajungem la un acord cu o tipografie după ce am sunat-o de cinci ori și am implorat-o cu lacrimi în ochi să ne ajute”, a declarat Savranenko.Artista mai spune că membrii delegației ucrainene au intrat în sala rezervată acestora pentru finala de la Eurovision, purtând tricourile cu mesaj pe sub celelalte haine.„Știam că, atunci când vor prezenta reluări ale tuturor prestațiilor artiștilor, vor prezenta și delegația în sine. Așa că, atunci când camera s-a apropiat de noi, echipa noastră s-a deschis rapid și a arătat apelul nostru întregii lumi. Ne-am asumat un mare risc, dar a funcționat. Am scăpat doar cu o amendă financiară”, a mai precizat Alyona Alyona.Sancțiunea a fost aplicată de Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), o alianță de organizații media de serviciu public care organizează concursul împreună cu un radiodifuzor din țara-gazdă. Savranenko nu a dezvăluit valoarea amenzii. EBU a luat măsuri și împotriva artiștilor care au încercat să își exprime sprijinul pentru Palestina, pe fondul războiului din Fâșia Gaza, în care peste 35.000 de palestinieni au fost uciși din octombrie 2023. Protestatarii au criticat Eurovision pentru că a permis Israelului să participe la ediția din acest an a concursului.Reprezentanții Ucrainei la Eurovision, Alyona Alyona și Jerry Heil, s-au clasat pe locul al treilea la cea de-a 68-a ediție a concursului, care a avut loc pe 12 mai, la Malmö, în Suedia.
15:50
Aeroportul Internațional Chișinău de comun cu Poliția de Frontieră a Republicii Moldova și AAC a Republicii Moldova informează că măsurile privind accesul limitat în terminalul aeroportuar sunt prelungite cu încă 14 zile calendaristice.Potrivit aeroportului, decizia a fost luată în scopul asigurării unui confort optim, unui climat liniștit și pentru siguranța tuturor călătorilor.Amintim că din 1 mai 2024, accesul în terminalul aeroportuar este permis doar pasagerilor care prezintă biletul și documentul de călătorie, personalului în baza permisului de acces, precum și membrilor de echipaje ale aeronavelor.“De asemenea, pentru a ajuta autoritățile responsabile în fluidizarea fluxului de călători și pentru a preveni aglomerația în fața Aeroportului, se recomandă prezentarea la cel puțin trei ore înainte de ora de decolare a zborului planificat”, se arată în comunicatul Aeroportului Internațional Chișinău.
15:40
Ministerul Justiției a înregistrat la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, cererea de chemare în judecată prin care solicită aplicarea prevederilor Legii cu privire la partidele politice, privind limitarea activității Partidului Politic „Şansă”, pentru un termen de 6 luni.  Anterior, Comisia Electorală Centrală a sesizat Ministerul Justiției, informând că în cadrul controlului complex efectuat în privința Partidului Politic „Șansă”, organul de conducere al acestuia nu s-a conformat cerințelor Comisiei și nu a prezentat datele complete, urmînd a fi aplicate corespunzător prevederile Legii cu privire la partidele politice. Conform prevederilor legale, Ministerul Justiției a solicitat Partidului Politic „Șansă” prezentarea actelor către Comisia Electorală Centrală în conformitate cu cerințele actului de control, ulterior fiind informat că informația remisă nu este conformă pentru efectuarea controlului, fapt care a determinat înregistrarea acțiunii în instanță.
13:10
“Procuratura Anticorupție nu are scopul să discrediteze procedura de pre-vetting și vetting”. Este reacția instituției, după ce ieri, în spațiul public, a apărut scrisoarea șefei PA, Veronica Dragalin, în care denunță presupuse afilieri dubioase ale Tatianei Răducanu, membră a comisiei de vetting și pre-vetting. Într-un comunicat publicat astăzi de Procuratura Anticorupție, se spune că nu procurorii și judecătorii din Republica Moldova sunt cei care au promovat un candidat în CSM cu un dosar penal activ pe acte de corupție, făcând referire la Iulian Muntean.“Scrisoarea semnată de Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, adresată către candidații nepromovați de către Comisia Pre-Vetting cu data de 14 mai 2024 este autentică.Ca urmare a unei analize a probelor recent obținute în cadrul unui dosar penal, Procuratura Anticorupție a acționat imediat să prevină un risc pentru sistemul de justiție și cauzele penale de corupție la nivel înalt aflate în gestiunea Procuraturii Anticorupție. După informarea conducerii țării și președinților Comisiei Pre-Vetting și Comisiei Vetting a Procurorilor, Procuratura Anticorupție a informat și persoanele a cărora drepturi fundamentale au fost afectate”, se arată în comunicat.Mai mult,Procuratura Anticorupție mai spune că nu are scopul să discrediteze procedura de pre-vetting și vetting.“Nu procurorii și judecătorii din Republica Moldova sunt cei care au promovat un candidat în CSM cu un dosar penal activ pe acte de corupție. Nu procurorii și judecătorii sunt cei care au confirmat integritatea unui membru CSP care avea legături și tranzacții financiare dubioase și care a sabotat concursul pentru funcția de Procuror General. Nu procurorii și judecătorii sunt cei care au publicat articole în mass-media internațională despre un membru al Comisiei Vetting. Și nu procurorii și judecătorii din sistem astăzi sunt cei care în 2013-2014, în timp ce Frauda Bancară și Laundromatul erau în derulare, aveau întâlniri și discuții cu Veaceslav Platon, Ilan Șor sau alți fugari condamnați la ani grei de închisoare”, se arată în declarația PA.Mai există oameni toxici și în sistemul de justiție. Acești oameni vor fi trași la răspundere disciplinară de CSM și CSP reformate, integritatea lor financiară va fi verificată în continuare de Autoritatea Națională de Integritate, mai spune PA.“Acești oameni toxici vor fi trimiși la închisoare de procurori și judecători integri care în ziua de azi lucrează în continuare la investigații împotriva procurorilor și judecătorilor corupți, aplicând proceduri penale care respectă drepturile omului, sunt transparente și obiective”, se arată în comunicatul Procuraturii Anticorupție.Menționăm că în urma scrisorii semnată de șefa PA, Veronica Dragalin, Tatiana Răducanu, membru al Comisiei Pre-Vetting și Vetting, și-a anunțat demisia din funcție.„Uneori lucrurile în curățarea justiției se mișcă mai greu decât de dorim, uneori există și obstacole, dar evaluarea este unica modalitate de a avea pe termen lung un sistem cu oameni integri, chiar dacă acest lucru îi sperie astăzi pe mulți. Procesul de vetting trebuie să continue, acum el începe în sistemul procuraturii. În legătură cu scrisoarea menționată, sunt nevoită să-mi declar demisia de membră din ambele comisii de evaluare pentru a nu pune în pericol întregul proces de vetting”, se arată în scrisoarea transmisă de Tatiana Răducanu Parlamentului. 
12:20
Permisele de conducere eliberate în Republica Moldova și Regatul Spaniei vor fi recunoscute reciproc. În acest sens, Executivul a aprobat Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Spaniei privind procedurile de conversiune a permiselor de conducere.Documentul va elimina obstacolele birocratice pentru cetățenii care locuiesc, lucrează sau călătoresc între cele două state. Aceștia vor avea dreptul la conversiunea actului fără să susțină examene teoretice sau practice.„Este o veste foarte bună pentru diaspora noastră din Spania. Trebuie să continuăm negocierile și să semnăm astfel de acorduri cu toate țările unde diaspora noastră este prezentă”, a menționat premierul Dorin Recean.Până acum, Republica Moldova a semnat patru tratate ce reglementează conversiunea și recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere - cu statul Israel, Turcia, Lituania și Italia, precum și o declarație de intenție cu Germania pentru transcrierea permiselor de conducere.
12:20
Două televiziuni românești trec Prutul. Este vorba despre Cinemaraton și Prima TV. Grupul Clever a primit de la CNA licenţă audiovizuală pentru o nouă televiziune Cinemaraton Moldova (cu variantă HD) care va fi un post cu tematică de film şi va difuza atât filme româneşti cât şi moldoveneşti. Reprezentanţii postului nu au menţionat data lansării postului ci că vor să înceapă „foarte repede”, relatează Newtv.md. Adrian Bucă, cel care coordonează proiectul Cinemaraton în România, le-a spus membrilor CNA că televiziunea Cinemaraton Moldova va avea un conţinut diferit faţă de omologul din România. "Am constatat şi noi pentru că am fost în Chişinău de mai multe ori în ultima perioadă, am avut discuţii, am semnat parteneriate. Avem susţinere de la autorităţile moldoveneşti, inclusiv de la Ministrul Culturii. Am achiziţionat deja conţinut. Este un proiect serios la care am lucrat şi sperăm că e de succes pentru că e nevoie de film românesc. Producţiile moldoveneşti s-au dezvoltat foarte mult în ultima perioadă. Sunt producţii de calitate pe care le vom prelua şi pe Cinemaratonul din România pentru că sunt producţii foarte bune", a menționat Adrian Bucă.De asemenea, și Prima TV din România se extinde și în Republica Moldova. Consiliul Naţional al Audiovizualului de la București a aprobat lansarea unei noi televiziuni, Prima TV Moldova. Postul va avea conţinut de la toate televiziunile grupului mediatic Clever din România, cu o grilă diferită față de Prima TV România, scrie presa. "Trustul nostru şi Prima TV şi Prima News au ştiri serioase şi echilibrat care nu-şi propun să manipuleze, deci consider că intrarea noastră pe piaţă în Moldova va aduce un plus de seriozitate, de informaţie corectă. Grila Prima TV Moldova se compune din ceea ce am considerat noi emisiunile importante de pe cananele trustului Clever spre a fi văzute şi în Republica Moldova", a precizat Irina Radu, consultantul proiectului.
12:10
Cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, sărbătorită astăzi, 15 mai 2024, Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei, a venit cu un mesaj de felicitare și binecuvântare tuturor familiilor creștine. Prin acest mesaj, Părintele Mitropolit transmite gândurile sale de felicitare și de încurajare, subliniind valorile ortodoxe și importanța familiei ca nucleu al societății noastre românești. „Familia creștină este chemată să fie o mică biserică, un loc unde se trăiesc valorile Evangheliei și se cultivă virtuțile creștine. Taina Sfintei Căsătorii, instituită de Dumnezeu Însuși, este un izvor de har și binecuvântare, prin care soții sunt chemați să-și unească viețile într-o comuniune de iubire și de jertfă necondiționată, până la mutarea în Patria Cerească”, se arată în mesajul Mitropolitului Petru.Potrivit Mitropolitului, într-o lume plină de provocări și încercări, familia creștină trebuie să rămână un bastion al credinței și al nădejdii pentru viața de veci.„Printre marile provocări contemporane se numără secularizarea, relativismul moral și atacurile asupra valorilor tradiționale. Este esențial să ne întărim prin rugăciune comună, să ne adâncim cugetele în lectura Sfintelor Scripturi, să cerem povățuire de la duhovnicul familiei și să ne străduim să trăim conform învățăturilor Sfinților Părinți. În plus, să ne aducem aminte de valorile ortodoxe românești, de duhul românesc care ne leagă de patria și de neamul nostru strămoșesc. Familia noastră este și o reflectare a poporului nostru, a iubirii pentru acest pământ binecuvântat, pentru tradițiile și valorile strămoșești”, se mai arată în comunicatul Mitropoliei Basarabiei.
12:00
Republica Moldova și România vor coopera mai strâns în domeniul sportului. Cabinetul de miniștri a aprobat, în acest sens, semnarea Protocolului dintre Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Agenția Națională pentru Sport din România. Astfel, vor fi organizate evenimente sportive comune, stagii de pregătire pentru specialiștii din domeniu, precum și tabere sportive. Specialiștii din cele două state vor face schimb de experiență privind organizarea diferitor competiții sportive și a altor evenimente de promovare a sportului, inclusiv pentru copii, femei și persoanele cu dizabilități. Vor fi împărtășite și modalitățile de lucru în domeniul medicinei sportive și al activităților antidoping. Reprezentanții din cadrul federațiilor naționale și cluburilor sportive vor participa la seminare de formare, conferințe și forumuri, pentru analizarea evoluțiilor în domeniul sportului. Menționăm că, în acest an, Republica Moldova și România au organizat maratonul Rubicon, care a presupus parcurgerea distanței Chișinău-București. Scopul competiției este să familiarizeze participanții cu regiunile țării, cultura și istoria acestora.
11:50
Oamenii legii anunţă că au pornit un dosar penal pentru introducerea în Republica Moldova a 2,3 milioane de lei, prin contrabandă, din Moscova. Potrivit unui comunicat al Poliției, suma a fost introdusă de către 50 de moldoveni care au revenit în ţară cu două curse avia prin Istanbul la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai.De asemenea, oamenii legii precizează că moldovenii vizaţi au fost transportaţi la Aeroportul Internaţional Chişinău cu autocarele atât la plecarea, cât şi la revenirea în ţară, atunci când au adus banii. Aceştia au fost percheziţionaţi chiar la aterizare, iar suma de 130 de mii de dolari a fost indisponibilizată în calitate de probă în dosar.Oamenii legii au mai ridicat şi telefoanele mobile ale moldovenilor care au introdus banii pentru a le cerceta. Acţiunile de urmărire penală continuă pentru a stabili originea şi destinaţia banilor.
11:10
Georgia a fost avertizată de SUA să nu devină un adversar al Occidentului dacă se aliniază din nou la Moscova, în timp ce Parlamentul său a sfidat protestele masive de stradă pentru a adopta o lege "inspirată de Kremlin", scrie The Guardian. Asistentul secretarului de stat al Washingtonului, Jim O'Brien, a vorbit despre temerile sale că adoptarea marţi de către parlamentul georgian a legii privind "agenţii străini" ar putea fi un alt "punct de cotitură" în istoria zbuciumată a fostului stat sovietic.În comentariile care păreau să semnaleze o convingere în SUA că guvernul georgian se aliniază din nou cu Rusia, O'Brien a sugerat că finanţarea ar putea fi retrasă în curând.SUA au cheltuit miliarde de dolari pentru reconstrucţia Georgiei după căderea Uniunii Sovietice şi alte sute de milioane de dolari au fost planificate pentru economia şi armata ţării, a spus el."Toate acestea trebuie să fie revizuite dacă acum suntem consideraţi un adversar şi nu un partener", a declarat O'Brien în cadrul unei conferinţe de presă la Tbilisi.Oficialul american a vorbit în timp ce un controversat proiect de lege privind "agenţii străini" a fost susţinut de 84 de deputaţi la 30, în ciuda demonstraţiilor care au adus sute de mii de oameni pe străzile din Tbilisi.În afara clădirii Parlamentului, poliţişti mascaţi au folosit gaze lacrimogene într-o încercare zadarnică de a dispersa unul dintre cele mai mari proteste de până acum, în timp ce înăuntru parlamentarii se certau pe tema viitorului ţării.Protestele paşnice au continuat după lăsarea serii, mulţimea de manifestanţi mărşăluind spre Piaţa Eroilor, la aproximativ 2 km de Parlament, şi blocând străzile din jur.Conform legislaţiei, grupurile media sau ale societăţii civile din Georgia care primesc peste 20% din finanţare din străinătate vor trebui să se înregistreze ca "organizaţii care servesc interesele unei puteri străine".Departamentul de Stat al SUA a calificat proiectul de lege drept "inspirat de Kremlin", deoarece are ecouri ale legislaţiei introduse în 2012 de Vladimir Putin în legislaţia rusă, despre care multe persoane spun că a fost folosită pentru a reduce la tăcere criticii.O'Brien a declarat că relaţia strategică cu Georgia a fost pusă în pericol de noua lege şi de o intensificare a retoricii anti-occidentale din ultimele zile.Premierul Georgiei, Irakli Kobakhidze, a afirmat luni că ţara sa este victimizată de un "partid de război global" condus de SUA, într-un limbaj care a avut ecouri cu cel folosit de Kremlin cu privire la ajutorul acordat de Occident Ucrainei.De asemenea, O'Brien a cerut poliţiei georgiene să respecte protestele paşnice care au umplut străzile din Tbilisi şi a cerut ca cei care au făcut uz de forţă excesivă să fie arestaţi şi urmăriţi penal.O serie de lideri ai opoziţiei au fost bătuţi crunt pe străzi de bande neidentificate, în timp ce au fost înregistrate imagini cu protestatari loviţi cu pumnii şi picioarele de către poliţie.Marţi, Comisia Europeană şi-a reafirmat poziţia conform căreia noua lege ar submina cererea Georgiei de aderare la Uniunea Europeană. "Ţările membre ale UE sunt foarte clare că, dacă această lege va fi adoptată, va fi un obstacol serios pentru Georgia în perspectiva sa europeană", a declarat aceasta.
10:50
De Ziua Internațională a Familiei, Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a felicitat întreaga comunitate, menționând, printr-o postare pe rețelele sociale că, familia este cel mai scump lucru pentru fiecare dintre noi. „Astăzi este Ziua Internațională a Familiei. Prin aceasta suntem bogați. Sănătate celor dragi și să protejăm cel mai frumos și sfânt lucru – „Familia” ”, a scris Ion Ceban.Amintim că, în contextul Zilei Internaționale a Familiei, Primăria Capitalei organizează, în perioada 15-30 mai, un șir de evenimente, care au scopul de a evidenția importanța familiei în societate.Astfel, după cum a anunțat și Ion Ceban, municipalitatea a pregătit mai multe evenimente culturale și artistice, dedicate tuturor cetățenilor, de la mic la mare, care vor avea loc în toate sectoarele orașului. Activitățile sunt gratuite și deschise publicului larg.Ziua Internațională a Familiei a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 20 septembrie 1993, ca eveniment cu dată fixă pe 15 mai a fiecărui an și reflectă importanța pe care comunitatea internațională o acordă familiilor.
10:40
De Ziua Internațională a Familiei, șefa statului menționează că este nevoie de cât mai multe familii fericite, aici acasă, în Republica Moldova și pentru aceasta trebuie să fie îmbunătățite condițiile lor de viață.„În multiplele discuții pe care le am în satele și orașele din țară, deseori, tinerii vorbesc despre problema spațiului locativ. Este destul de complicat pentru mulți dintre ei să reușească să adune bani pentru o căsuță sau pentru a-și procura un apartament”, a declarat Președinta Maia Sandu.Tototadă, șefa statului anunță că a discutat cu reprezentanții Guvernului să extindă programul Prima Casă, să vină cu un program nou - Prima Casă PLUS - prin care să ofere acces la aceste resurse mai multor tineri, nu doar celor care lucrează în instituțiile statului. De asemenea, Guvernul va crește mărimea acestui program, așa încât tinerii să poată accesa resurse mai multe și să examineze posibilitatea creșterii ponderii garanției oferite de către stat în cadrul acestui program.„Ne dorim să vedem cât mai mulți tineri care se stabilesc aici acasă, care își fac familii și care își cresc copiii fericiți. Cu această ocazie, cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, vă urez tuturor sănătate, pace și să vă creșteți copiii în bucurie”, a conchis Președinta Maia Sandu.
10:20
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a cântat o interpretare a piesei "Rockin' in the Free World" a lui Neil Young, alături de o trupă locală, într-un bar numit Diktat, în timpul călătoriei sale surpriză la Kiev. Melodia a fost lansată de Neil Young în 1989, după ce un concert planificat în Uniunea Sovietică a fost anulat."Soldaţii voştri, cetăţenii voştri - în special în nord-est, în Harkov - suferă enorm. Dar ei trebuie să ştie, voi trebuie să ştiţi, Statele Unite sunt alături de voi, o mare parte din lume este alături de voi şi ei luptă nu doar pentru o Ucraină liberă, ci pentru o lume liberă. Iar lumea liberă este şi ea cu voi", a spus Blinken, înainte de a cânta.Pe reţelele de socializare, unii ucraineni au criticat alegerea de a cânta într-un bar, în timp ce situaţia de pe front era atât de tensionată, iar alţii au lăudat acţiunea.Şefii diplomaţiilor americană şi ucraineană, Antony Blinken şi Dmytro Kouleba, au luat prânzul la Kiev, într-o pizzerie fondată de un veteran al războiului cu Rusia.Vizita surpriză a secretarului de stat american a fost menită să asigure ţara că Washingtonul va oferi ajutor militar.Dmitro Kuleba l-a întâmpinat pe Blinken la intrarea în local şi, după o îmbrăţişare, cei doi bărbaţi au petrecut aproximativ patruzeci de minute în interior, savurând o pizza, au constatat la faţa locului jurnaliştii AFP."Trebuie să spun că, în calitate de cunoscător de pizza, aşa cum sunt majoritatea americanilor, cred că pizza de aici este superbă. O recomand cu căldură", a declarat Antony Blinken.Blinken a sosit la Kiev marţi dimineaţă pentru a reasigura Ucraina cu privire la sosirea ajutorului militar american, întârziat de mai multe luni din cauza disputelor din Congres.La rândul său, armata rusă a dat asigurări marţi că "avansează în profunzime" în regiunea de frontieră Harkov (nord-est), unde a lansat o nouă ofensivă la 10 mai.
09:40
Sute de elevi de liceu din Bălți, al doilea oraș ca mărime din Republica Moldova, sunt așteptați să viziteze standurile Universității „Dunărea de Jos” din Galați, în cadrul Târgului Educațional „Fii Student #UDJG”.Organizat sub înaltul patronaj al Consulatului României la Bălți, cu sprijinul nemijlocit al Primăriei Municipiului Bălți și în colaborare cu Asociația Obștească „Luceafărul Răutului” din comuna Gura Camencii, Raionul Florești, Republica Moldova, evenimentul va fi găzduit de Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”.Elevii, părinții și profesorii, dar și alte persoane interesate sunt așteptate între orele 12.00 și 16.00 pentru a sta de vorbă cu cadrele didactice universitare, cu studenții facultăților, de la care pot primi informații actualizate despre admitere, burse, condiții de cazare și de masă, modalități de petrecere a timpului liber în municipiul Galați.„Venim în întâmpinarea nevoilor tinerilor din Republica Moldova cu o ofertă complexă de programe educaționale la standarde europene, de pe urma cărora vor obține diplome de studii recunoscute și apreciate la nivel internațional, însoțite de mobilități internaționale, de burse și facilități de cazare și transport oferite de Guvernul României”, spune Rectorul Interimar al UDJG, doamna prof. dr. ing. Laura Daniela Buruiană. Admiterea la programele de licență este programată pentru luna iulie, toate detaliile putând fi găsite pe website-ul www.admitere.ugal.ro.Programul târgului:17 mai 2024 – Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”Ora 12.00 - Deschiderea târguluiOra 12.00 – 13.00 - Discursurile oficialităților- Reprezentant Consulatul General al României la Bălți;- Reprezentant Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați;- Reprezentant Mitropolia Basarabiei;- Reprezentant Primăria Municipiului Bălți;- Reprezentant Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bălți;- Reprezentant Asociația Obștească „Luceafărul Răutului” din comuna Gura Camencii, Raionul Florești,Republica Moldova.Orele 13.00 – 16.00 – Vizitarea standurilor celor 14 facultăți.Ora 16.00 – Închiderea evenimentului.
14 mai 2024
20:00
Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari se arată șocat de scrisoarea șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin. Mai mult, el spune că dacă informația expusă în această scrisoare are probe concludente, atunci apare întrebare pertinentă dacă Maia Sandu mai are dreptul moral să mai candideze pentru următorul mandat de președinte.“Nu este secret pentru că doamna Răducanu a fost promovată în comisia de pre-veting nemijlocit de președintă și ar fi un lucru mai mult decăt grav faptul includerii în această structură strategică persoanei cu legăturile directe cu oligarhii criminali, dirijate din Kremlin. Mai ales în situația cănd erau bănuieli rezonabile și investigații jurnalistice în raport cu acest fost membru CSM în perioada cănd justiția cam era deja capturată.Dacă informația din scrisoare este eronată, indiferent de motivile apariției falsurilor în text, doamna Dragalin trebuie să demisioneze imediat”, a scris Slusari pe Facebook.Totodată, Alexandru Slusari spune că speră că societatea și presa non-oligarhică, “care totodată mai are verticalitate și în raport cu guvernare, nu vor permite să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic și nimeni nu a mâncat usturoi”.”Vă amintesc că am avut un precedent foarte trist, cănd am menajat pe "ai noștrii" ca să nu vină rușii. Drept urmare, ne-am ales cu dictatura lui Plahotniuc și cu un președinte pro-rus Dodon. Sper că suntem suficient de mături să nu calcăm pe aceeași greblă și să cerem responsabilitate și socoteală de la guvernare și, totodată, să nu deturnăm cu nici un milimetru cursul nostru european. În Uniune Europeană așa cazuri de rezonanță nu pot trece neobservat”, conchide Slusari.Procuratura Anticorupție recent a inițiat o investigație referitor la presupuse acte de corupție și, în mod excepțional de la procedura ordinară care menține confidențialitatea unui proces penal, Veronica Dragalin a considerat necesar să-i informeze pe mai mulți judecători, procuror și reprezentanți ai societății civile despre unele circumstanțe depistate în această investigație care ridică o suspiciune despre un actual membru al Comisiei Pre-Vetting, Tatiana Răducanu, și anume, că aceasta este apropriată și a acționat în interesele lui Veaceslav Platon și lui Aureliu Colenco, actualul avocat principal care reprezintă interesele lui Ilan Șor, notează Telegraph.md, care a publicat scrisoarea.În urma acestei scrisori, Tatiana Răducanu, membru al Comisiei Pre-Vetting și Vetting, și-a anunțat demisia din funcție.„Uneori lucrurile în curățarea justiției se mișcă mai greu decât de dorim, uneori există și obstacole, dar evaluarea este unica modalitate de a avea pe termen lung un sistem cu oameni integri, chiar dacă acest lucru îi sperie astăzi pe mulți. Procesul de vetting trebuie să continue, acum el începe în sistemul procuraturii. În legătură cu scrisoarea menționată, sunt nevoită să-mi declar demisia de membră din ambele comisii de evaluare pentru a nu pune în pericol întregul proces de vetting”, se arată în scrisoarea transmisă de Tatiana Răducanu Parlamentului.Parlamentul a numit-o pe Tatiana Răducanu în calitate de membru în cele două comisii de evaluare a judecătorilor și procurorilor în aprilie 2022. Tatiana Răducanu a fost magistrat la Curtea Supremă de Justiție în perioada 2005-2016, anterior fiind judecătoare la Curtea de Apel Chișinău.
19:40
Veaceslav Platon a venit cu o reacție după ce șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a expediat o scrisoare, în care anunță că la 30 aprilie 2024, în baza unor informații, Procuratura Anticorupție a inițiat un proces penal privind cercetarea legăturilor Tatianei Răducanu cu Veaceslav Platon și Ilan Șor.  „Stimată doamnă Dragalin, sunt totalmente de acord cu concluziile Dvs. despre influența mea asupra membrilor Comisiei Pre-Vetting. Nu chiar corect ați ales modul prin care ați ajuns la asta, dar nu-i nimic grav. Am o singură întrebare la Dvs.: De ce scrisoarea a fost expediată exclusiv candidaților care nu au trecut pre-vettingul? Ori, reieșind din scopurile activității Procuraturii Anticorupție și interesele sociale protejate de aceasta, anume candidații care au trecut pre-vettingul comisiei sub influența mea ar trebui să atragă, în mod special, interesul Procuraturii Anticorupție. În rest, sunt totalmente de acord cu concluziile Dvs”, a scris Veaceslav Platon pe Telegram.Veaceslav Platon a mai menționat pentru Ziarul de Gardă că o cunoaște pe Tatiana Răducanu, dar că nu a avut raporturi financiare cu aceasta. Mai mult, acesta se întreba retoric de ce aceste mesaje au apărut acum, înainte de a fi începută evaluarea procurorilor.„De unde sunt aceste mesaje? Dacă sunt din acel telefon care mi-a fost confiscat la Kiev și care nu a fost folosit timp de opt ani, și acum, brusc, au apărut aceste mesaje înainte de a începe evaluarea procurorilor… bine, nu vă voi împărtăși gândul meu”, a adăugat Platon.Procuratura Anticorupție recent a inițiat o investigație referitor la presupuse acte de corupție și, în mod excepțional de la procedura ordinară care menține confidențialitatea unui proces penal, Veronica Dragalin a considerat necesar să-i informeze pe mai mulți judecători, procuror și reprezentanți ai societății civile despre unele circumstanțe depistate în această investigație care ridică o suspiciune despre un actual membru al Comisiei Pre-Vetting, Tatiana Răducanu, și anume, că aceasta este apropriată și a acționat în interesele lui Veaceslav Platon și lui Aureliu Colenco, actualul avocat principal care reprezintă interesele lui Ilan Șor, notează Telegraph.md, care a publicat scrisoarea.În urma acestei scrisori, Tatiana Răducanu, membru al Comisiei Pre-Vetting și Vetting, și-a anunțat demisia din funcție.„Uneori lucrurile în curățarea justiției se mișcă mai greu decât de dorim, uneori există și obstacole, dar evaluarea este unica modalitate de a avea pe termen lung un sistem cu oameni integri, chiar dacă acest lucru îi sperie astăzi pe mulți. Procesul de vetting trebuie să continue, acum el începe în sistemul procuraturii. În legătură cu scrisoarea menționată, sunt nevoită să-mi declar demisia de membră din ambele comisii de evaluare pentru a nu pune în pericol întregul proces de vetting”, se arată în scrisoarea transmisă de Tatiana Răducanu Parlamentului.Parlamentul a numit-o pe Tatiana Răducanu în calitate de membru în cele două comisii de evaluare a judecătorilor și procurorilor în aprilie 2022. Tatiana Răducanu a fost magistrat la Curtea Supremă de Justiție în perioada 2005-2016, anterior fiind judecătoare la Curtea de Apel Chișinău.
19:00
În sezonul estival 2024, Primăria Municipiului Chișinău, prin decizia CMC, va organiza 15 tabere cu sejur de zi, în baza instituțiilor de învățământ primar și secundar, ciclu I și II, trei tabere constante „Poenița Veselă”, „Alunelul” și „Cireșarii”, 14 tabere sportive, în baza școlilor sportive, o tabără ecologică, 13 Centre de creație, care vor funcționa în perioada 1-30 iunie, 20 de tabere tematice, în baza Centrelor comunitare pentru copii, și 14 tabere, în baza Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”.Informația a fost prezentată de către șeful adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Andrei Pavaloi, în cadrul ședinței serviciilor operative ale Primăriei Capitalei din 14 mai.Pentru actualul sezon estival, Primăria Chișinău a alocat, pentru odihna a circa 10.000 de copii în taberele din afara orașului, peste 35 de milioane de lei.În context, Andrei Pavaloi a anunțat și costul biletelor în taberele respective. „Costul unui bilet în taberele cu sejur de zi, pentru 15 zile, este de 2550 de lei, părinții, urmând să achite doar 20% costul total al biletului. Pentru taberele constante, prețul unui bilet pentru zece zile este de 3700 de lei. Și aici, părinții vor achita 20% din costul total al tichetului”, a subliniat șeful adjunct al DGETS.Menționăm că, în taberele constante, vor fi repartizate, cu titlul gratuit, 1828 de bilete, toate pentru familiile social-dezavantajate.
17:50
Georgia a adoptat marţi  un proiect controversat de lege privind „influenţa străină”, în pofida unor manifestaţii de amploare împotriva acestui text care, potrivit criticilor, deturnează această ţară de la Uniunea Europeană şi o orientează către Moscova, relatează AFP. Protestele s-au ținut lanț în ultimele zile, 50.000 de persoane participând la acestea.Georgia a adoptat marţi  un proiect controversat de lege privind „influenţa străină”, în pofida unor manifestaţii de amploare împotriva acestui text care, potrivit criticilor, deturnează această ţară de la Uniunea Europeană şi o orientează către Moscova, relatează AFP.Protestele s-au ținut lanț în ultimele zile, 50.000 de persoane participând la acestea.Conform noii legi, orice ONG sau organizaţie media ce primeşte din străinătate cel puţin 20% din finanţarea sa va fi obligată să se înregistreze ca „organizaţie ce urmăreşte interesele unei puteri străine”, potrivit Agerpres.Miercurea trecută, deputaţii georgieni au votat în a doua lectură, cu 83 de voturi pentru şi 23 voturi contra, textul în cauză pe care partidul aflat la putere, Visul Georgian, dorea să îl vadă adoptat definitiv până la jumătatea acestei luni.Preşedinta ţării Salome Zurabişvili, care este în conflict cu partidul aflat la putere, ar urma să se opună prin veto. În Georgia, numeroase proiecte de promovare a democraţiei funcţionează cu bani din partea Uniunii Europene sau a SUA.Partidul Visul Georgian susţine că scopul legii este o mai mare transparenţă, în timp ce criticii se aşteaptă ca legea să fie folosită pentru a opri fluxul acestor fonduri şi pentru a persecuta forţele pro-occidentale.
17:20
Tatiana Răducanu, membru al Comisiei Pre-Vetting și Vetting, și-a anunțat demisia după ce șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin a expediat o scrisoare către mai mulți judecători, procurori și membri ai societății civile.În scrisoare se menționează că Procuratura Anticorupție recent a inițiat o investigație referitor la presupuse acte de corupție și, în mod excepțional de la procedura ordinară care menține confidențialitatea unui proces penal, Veronica Dragalin a considerat necesar să-i informeze pe mai mulți judecători, procuror și reprezentanți ai societății civile despre unele circumstanțe depistate în această investigație care ridică o suspiciune despre un actual membru al Comisiei Pre-Vetting, Tatiana Răducanu, și anume, că aceasta este apropriată și a acționat în interesele lui Veaceslav Platon și lui Aureliu Colenco, actualul avocat principal care reprezintă interesele lui Ilan Șor.Cu o reacție a venit deputata PAS, Veronica Roșca.”În adresa Comisiei Juridice, Numiri și Imunități a parvenit cererea de demisie din calitatea de membră din ambele comisii de vetting a dnei Tatiana Răducanu.Indiferent cât de tare se opun corupții din sistem, procesul de evaluare a integrității procurorilor și judecătorilor va continua”, a anunțat Veronica Roșca, președintele Comisiei de profil.
17:10
Bărbatul, învinuit de omorul Anei-Maria Guja, va sta încă 30 de zile în arest preventiv. Decizia a fost luată de Judecătoria Orhei, pe 14 mai, la demersul procurorilor. Astfel, la demersul procurorilor din cadrul Procuraturii raionului Orhei, prin încheierea emisă de Judecătoria Orhei, a fost prelungită măsura preventivă – arestarea preventivă pe un termen de 30 de zile, în privința învinuitului de omorul femeii însărcinate, răpite la Orhei, în aprilie curent.Corpul neînsuflețit al tinerei de 19 ani, dispărută la 12 aprilie 2024 în municipiul Orhei, a fost depistat la 20 aprilie 2024, în extravilanul satului Chițcanii Vechi, raionul TeleneștiLa 12 aprilie 2024, Inspectoratul de poliție Orhei a fost sesizat despre dispariția unei tinere de 19 ani, însărcinată în luna a VI-a, care ar fi urcat într-un automobil pe strada 31 august din mun. Orhei și a plecat într-o direcție necunoscută. Pe caz, la 15 aprilie 2024, a fost pornită o cauză penală pe faptul răpirii unei persoane.În rezultatul măsurilor întreprinse de către Procuratura raionului Orhei și membrii grupului de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de poliție Orhei și al Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliție, a fost stabilită identitatea șoferului, în automobilul căruia tânăra de 19 ani a urcat în seara de 12 aprilie 2024, iar la 16 aprilie 2024 acesta a fost reținut. Ulterior, bărbatul de 45 de ani a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Acesta nu-și recunoaște vina și nu cooperează cu organul de urmărire penală.La 20 aprilie 2024, polițiști din subdiviziunile Inspectoratului General al Poliției și membri ai societății civile au intensificat căutările fetei de 19 ani dispărute, în special pe teritoriile din extravilanul s. Chițcanii Vechi, r-l Telenești.În rezultatul măsurilor întreprinse, corpul neînsuflețit al tinerei de 19 ani, a fost depistat într-o fâșie forestieră din extravilanul s. Chițcanii Vechi, r-l Telenești, la 21 km distanță de domiciliul persoanei arestate.Tot la 20 aprilie 2024, Procuratura raionului Orhei a pornit urmărirea penală pentru omorul intențional al unei femei gravide (art.145 alin.(2) lit. e) din Codul penal).Pe caz, a fost dispusă expertiza medico-legală a cadavrului.Procuratura urmează să dispună expertiza biologică a hainelor victimei, a fragmentelor ridicate din automobilul și domiciliul persoanei suspecte, precum și expertiza chimică a solului din locul depistării cadavrului și cea de pe suprafața încălțămintei victimei și a persoanei suspecte. Vor fi audiați în calitate de martori deținătorii de construcții temporare din adiacentul locului depistării cadavrului, inclusiv cu dispunerea altor acțiuni relevante, după caz.
14:00
Cancelarul german Olaf Scholz şi omologii săi nordici, cu care s-a întâlnit luni în Suedia, au cerut creşterea urgentă a ajutorului pentru Ucraina, care se confruntă cu un nou asalt rusesc în nord-est, în regiunea Harkov, relatează Le Monde. "Vom sprijini Ucraina atât timp cât va fi nevoie", a declarat cancelarul într-o conferinţă de presă susţinută la Stockholm. Germania, care a anunţat în aprilie că trimite un sistem suplimentar de apărare antiaeriană Patriot în Ucraina, îşi îndeamnă aliaţii europeni să îi urmeze exemplul.România este una dintre ţările europene care au sisteme Patriot, iar preşedintele Klaus Iohannis a declarat recent că este dispus să discute pe această temă.Berlinul speră că şi alte ţări europene vor urma exemplul, pentru că Ucraina are nevoie de mai multe muniţii, tancuri şi sisteme de apărare antiaeriană, a declarat cancelarul. "Trebuie să facem mai mult. Este foarte important ca dezbaterea să nu se oprească aici, ci să se ia decizii reale în întreaga Europă", a insistat Scholz.Ucraina face presiuni asupra aliaţilor săi occidentali pentru a-i trimite sisteme de apărare aeriană, în special Patriot, care sunt deosebit de eficiente în interceptarea rachetelor balistice. Mai multe ţări europene, inclusiv Olanda, dispun de acest sistem."Principalul motiv al pierderilor suferite de Ucraina în prezent este lipsa de apărare aeriană, iar noi avem sistemele. Dacă am avea o singură dorinţă, aceasta ar fi să livrăm sistemele de apărare aeriană cât mai curând posibil", a pledat şi premierul danez, Mette Frederiksen, adăugând: "Trebuie să simţim cu toţii urgenţa situaţiei".Liderii nordici şi cancelarul german urmau să discute despre sprijinul acordat Ucrainei în cadrul unui dineu, luni seara. Ţările nordice şi Germania s-au numărat printre cei mai mari susţinători ai Ucrainei de la invazia rusă din februarie 2022, Berlinul fiind al doilea cel mai mare donator din lume (14,5 miliarde de euro în total), potrivit Institutului Kiel.
13:50
Marele actor Florin Piersic a transmis, luni, primul mesaj pentru public, de la internare. „Sunt viu” și asta datorită minunaților doctori care mă îngrijesc, transmite actorul în vârstă de 88 de ani, care subliniază că mai are de spus multe povești minunatului său public.Florin Piersic le mulțumește medicilor care l-au operat și tratat în spitalele de la Cluj și București.Mesajul a fost transmis prin intermediul medicului Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş.„Scumpilor și prea dragilor mei, celor care m-ați purtat in gândurile voastre, m-ați înconjurat cu atâta grijă si iubire, acum când tocmai s-a terminat Săptămâna Mare, va spun Hristos a Înviat!Cu această ocazie, va dau și o veste: „sunt viu” și asta datoria minunaților doctori care mă îngrijesc. Mă amuză cand văd la premiile Oscar cum vin actorii premiați cu un pomelnic de mulțumiri, dar astăzi chiar vreau sa ii pun fiecăruia medalia inimi mele in piept. Mă refer la Prof. Dr. Adrian Molnar, Dr. Horia Roșianu, Dr. Florin Crișan, Dr. Raed Arafat, Prof. Dr Streinu Cercel. Dr. Adrian Marinescu, eroii mei- Dr. Șerban Dragosloveanu și Dr. Denisa Anastase, împreună cu Dr. Adelina Moise, cea care m-a trimis în lumea viselor in timpul operației, dar…m-a și adus înapoi.Vă iubesc pe toți, oameni buni și va copleșesc cu recunoștința mea! Tineti-ma aproape, pentru că mai am de spus multe povesti minunatului meu public.Florin Piersic”Starea de sănătate a lui Florin Piersic are în continuare „o evoluţie bună”, însă acesta va rămâne internat, deocamdată, la Spitalul Foişor, a declarat directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş, Adrian Marinescu, care a mers, luni, să îl vadă pe Florin Piersic la spital. Acesta a explicat că actorul are afecţiuni care prezintă riscul de a dezvolta complicaţii, dar că în prezent „e nu numai mai stabil, este în parametri” din punct de vedere cardiologic, iar tratamentul este adaptat în funcţie de evoluţia pacientului.Medicul a relatat că şi din punct de vede infecţios evoluţia este una bună, explicând că procesul infecţios presupune „o durată destul de lungă de rezolvare şi rezolvarea trebuie să fie una definitivă şi se referă la orice înseamnă focar.”Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat joi la Spitalul ”Foişor”, unde i-a fost scoasă proteza de la genunchi, considerată sursa principală a infecţiei grave care a determinat internarea acestuia la Spitalul Militar din Cluj, în urmă cu aproximativ o lună de zile, ulterior, el fiind trasferat la Institutul Inimii din Cluj Napoca (unde i-au fost scoase sondele de la stimulatorul cardiac), apoi la Institul Matei Balş din Capitală.
13:40
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a promulgat legea privind implementarea parțială a votului prin corespondență. Astfel, cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Statele Unite ale Americii, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda vor putea vota prin corespondență la apropiatele alegeri prezidențiale și la referendumul constituțional republican planificate pentru 20 octombrie.Proiectul de lege privind implementarea parțială a votului prin corespondență a fost adoptat în lectură finală de legislatorii partidului de guvernământ PAS la 26 aprilie curent. De la prima la a doua lectură, numărul țărilor eligibile s-a mărit, de la două la șase, inițial fiind vorba doar de SUA și Canada.Acum câteva zile însă, Maia Sandu declara, în cadrul interviului cu jurnalistul Iurie Dudi, că după votul în Parlament, legea urmează să fie trimisă Comisiei de la Veneția pentru avizare, lucru care nu s-a mai întâmplat.„Și după ce legea va fi adoptată de parlament, aceasta va fi trimisă Comisiei de la Veneția. Și vom vedea ce are de spus Comisia de la Veneția despre această lege”, a spus Maia Sandu. Potrivit autorităților, votul prin corespondență va facilita participarea cetățenilor moldoveni din diasporă la alegeri, în special în țările unde distanța între secțiile de votare este mare. Opoziția parlamentară a criticat inițiativa spunând, între altele, că aceasta ar favoriza alegătorii din anumite țări.   
13:40
Și în acest an, toți locuitorii și oaspeții Capitalei, indiferent de vârstă, sunt invitați să celebreze împreună Ziua Internațională a Familiei.În acest sens, Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban a anunțat că, municipalitatea, prin Direcția Generală pentru protecția drepturilor copilului va organiza, un șir de activități. „Cu această ocazie, în toate Sectoarele Capitalei, vor fi organizate diverse activități, inclusiv concursuri de desen, evenimente cultural – artistice, activități în aer liber, donații și voluntariat sau sesiuni de consiliere”, a adăugat edilul.Ziua Internațională a Familiei a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 20 septembrie 1993, ca eveniment cu dată fixă pe 15 mai a fiecărui an și reflectă importanța pe care comunitatea internațională o acordă familiilor.
11:20
Un cetățean indian s-a înecat în râul Prut, după ce a încercat, împreună cu un alt conațional de-al său, să traverseze ilegal frontiera. Potrivit Poliției de Frontieră, în cadrul unei misiuni de control și supraveghere a zonei de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Lopatnic, un cetățean străin a fost depistat în timp ce se deplasa grăbit în direcția localităților de frontieră Pererîta-Cotu Miculinți. Polițiștii de frontieră au intervenit operativ, fiind reținut un cetățean al Indiei, în vârstă de 44 ani. În discuții, acesta a recunoscut că el și prietenul său au încercat să treacă ilegal în România înotând. Tragedia s-a produs atunci când camaradul său, tot cetățean indian, a intrat primul în apele râului Prut și a fost înghițit de ele. Speriat de această situație, străinul  s-a retras înapoi în Republica Moldova, unde a fost depistat de patrula Poliției de Frontieră. Fiind inițiate verificări suplimentare, utilizând ambarcațiunea de serviciu, la aproape trei metri de malul Prutului, patrula a descoperit o scurtă neagră, un rucsac și trupul fără viață al celui dispărut. La fața locului au fost solicitate și alte autorități de competență, printr-un apel la Serviciul unic 112. Investigațiile privind acest incident sunt în curs de desfășurare. Pentru a preveni tragedii similare, Poliția de Frontieră face un apel către cetățeni să conștientizeze riscurile și consecințele asociate cu astfel de metode periculoase de traversare a frontierei de stat.
10:30
Cu mai puţin de şase luni înainte de alegerile prezidenţiale americane, un sondaj publicat luni de The New York Times, realizat de Institutul Siena, arată că actualul preşedinte american, Joe Biden, este semnificativ în urma republicanului Donald Trump în cinci din cele şase state-cheie, care vor decide cine va ajunge la Casa Albă.Aceste state-cheie (swing states) joacă un rol esenţial la fiecare scrutin prezidenţial american, pentru că nu sunt niciodată câştigate în mod sigur de tabăra republicană sau de cea democrată. Voturile alegătorilor din Wisconsin, Pennsylvania, Arizona, Michigan, Georgia şi Nevada sunt, prin urmare, decisive, informează News.ro.Rezultatele lui Joe Biden sunt dezamăgitoare, întrucât se aşteaptă ca el să piardă peste tot, cu excepţia Wisconsin, unde îl devansează pe Donald Trump cu 2 puncte în intenţiile de vot (47% faţă de 45%). Dacă estimările din acest sondaj s-ar confirma, Donald Trump ar trebui să conducă doar în trei dintre aceste "state decisive" pentru a câştiga alegerile prezidenţiale. Asta presupune, de asemenea, că statele câştigate în 2020 vor fi câştigate de Trump şi în noiembrie anul viitor.În anliza The New York Times, rezultatele acestui sondaj sunt o consecinţă a "impopularităţii" actuale a administraţiei Biden. Potrivit jurnaliştilor, minorităţile etnice şi tinerii sunt cei mai critici faţă de gestionarea ţării de către Joe Biden (inflaţie, creşterea inegalităţilor etc.) şi faţă de modul în care acesta gestionează conflictul israeliano-palestinian.Într-adevăr, 13% dintre alegătorii candidatului democrat în 2020 se declară dispuşi să nu-l mai voteze, din cauza poziţiei sale faţă de războiul din Gaza. Donald Trump, pe de altă parte, rămâne puternic susţinut de un electorat stabil, "anti-sistem".
10:30
Militarii din Batalionul cu Destinație Specială „Fulger”, precum și militarii din Divizia aeropurtate 82 din Statele Unite ale Americii, au executat sărituri demonstrative, de la o altitudine de 350 metri, în perimetrul localităților din raioanele Florești și Fălești. Salturile au avut loc din din două aeronave militare C-130 Hercules, din dotarea Forțelor Armate SUA. Pe parcursul zilei de astăzi, militarii participanți, vor executa trageri de luptă la Centrul de instruire din municipiul Bălți.   Reamintim că „Swift Response” face parte din exercițiul multinațional „Defender Europe 24” având ca scop dezvoltarea capacităţilor şi ridicarea nivelului de interoperabilitate între militarii participanţi, precum şi punerea în practică a tehnicilor, metodelor şi procedeelor moderne de pregătire militară individuală şi colectivă.
09:30
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a aterizat în Ucraina în momentul în care armele dintr-un nou pachet de ajutor american încep să ajungă pe linia frontului, transmite BBC, citată de News.ro.Vizita sa are loc în timp ce ţara se luptă să reţină o incursiune rusă majoră în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Harkov. Se aşteaptă ca diplomatul american de top să se întâlnească cu preşedintele Volodimir Zelenski şi cu alţi oficiali.Blinken va transmite un mesaj de reasigurare, spun oficialii americani.Sosirea secretarului de stat marţi marchează trei săptămâni de când Congresul american a aprobat în cele din urmă un nou pachet de ajutor de 61 de miliarde de dolari (49 de miliarde de lire sterline) pentru Ucraina, după mai mult de un an de paralizie partizană la Washington, unii republicani opunându-se categoric finanţării.Înaintea sosirii lui Blinken la Kiev, un oficial american de rang înalt a declarat că armele finanţate de americani care sosesc acum pe linia frontului includ interceptoare de apărare aeriană, artilerie şi rachete ghidate de precizie cu rază lungă de acţiune ATACMS.
09:20
Consiliul European a prelungit cu încă un an liberalizarea comerțului dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova. Mai exact, Consiliul a aprobat, luni, suspendarea pentru încă un an a taxelor de import și a cotelor la exporturile ucrainene și moldovenești către UE, transmite Ziarul de Gardă.Astfel, încă un an producătorii din R. Moldova vor exporta pe piața europeană struguri de masă, roșii, usturoi, mere, cireșe, prune și suc de struguri, fără taxe și restricții cantitative.Măsurile comerciale ale UE pentru Moldova se vor aplica în perioada 25 iulie 2024-24 iulie 2025. Acestea iau forma unei suspendări temporare a tuturor taxelor vamale și contingentelor restante în temeiul titlului V din Acordul de asociere. De asemenea, ele „consolidează protecția produselor agricole sensibile, prin consolidarea mecanismului de salvgardare deja inclus în regulamentul actual”.Conform ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, decizia este „o oportunitate uriașă pentru antreprenorii noștri”.„Mai exact, din 2022 producătorii moldoveni pot exporta mai multe mere, usturoi, cireșe, suc de struguri, prune, roșii și strugurii de masă.Din 2021 până în 2023 exporturile noastre către UE au crescut considerabil.Struguri – de la 15,8 mii tone la 32,3 mii tone;Mere proaspete – de la 1,0 mii tone la 13,2 mii tone;Prune – de la 25,8 mii tone la 60,4 mii tone;Cirese de la – 74 tone la 2,9 mii tone.Ba mai mult, avem produse care depășesc cotele prevăzute:Struguri – cu 62%Prune – cu 300%Cireșe – cu 93%Toate aceasta datorită liberalizării temporare. Și evident, este loc de mai mult. Putem mai mult. Produsele noastre sunt apreciate.Datorită deciziei de liberalizare temporară, în 2023 agricultorii noștri au făcut afaceri în sumă de 89,5 milioane dolari. Cu 129% mai mult decât în 2022.Liberalizarea, chiar și temporară, ajută la competitivitatea exporturilor noastre agricole și ajuta fermierii noștri să identifice piețe noi. În timp ce Rusia impune embargouri, UE rămâne un partener solid, deschizând tot mai mult piața”, a comunicat viceprim-ministrul Alaiba.La 31 ianuarie 2024, Comisia Europeană a propus să prelungească cu încă un an suspendarea taxelor de import și a contingentelor pentru toate importurile din Ucraina și Republica Moldova în UE.
13 mai 2024
14:00
Potrivit unui studiu, în Spania, vorbitorii de limba română se numără printre cei mai valoroși angajați.Cercetarea s-a bazat pe analiza a 500.000 de locuri de muncă vacante din Spania, urmărind limbile străine care au cea mai mare cerere, fiind plătite, de asemenea, cel mai bine de angajatorii din această țară.Astfel, cei care cunosc limba română câștigă un salariu mediu anual de 82.865 de euro, fiind vânați de firmele din Spania.Pe locul al doilea se află portugheza, cu un salariu mediu de 68.120 de euro, fiind urmată de limba arabă, cu un câștig mediu anual de 67.357 de euro, potrivit studiului realizat de Preply.Următoarea pe listă este limba greacă, cu un salariu mediu anual de 58.333 de euro, apoi limba franceză, cu 54.725 de euro.Deși ne-am aștepta ca engleza să se poziționeze pe primele locuri, în Spania, vorbitorii acestei limbi câștigă, în medie, 49.000 de euro.Vorbitorii de limbă română lucrează mai ales în sistemul judiciar și în poliție, unde este nevoie de oameni care să traducă mai ales conversațiile interceptate de la infractori.Pe lângă română, engleză, germană și arabă, poliția din Spania caută și vorbitori de chineză, japoneză, rusă, italiană sau poloneză. 
13:50
Sportivele Daniela Cociu și Maria Olărașu, care au obținut o performanță remarcabilă la Cupa Mondială de canoe de la Szeged, Ungaria, au fost întâmpinate cu flori la revenirea în Republica Moldova.Sportivele au câștigat medalia de argint pe distanța de 200 de metri, cu un timp de 43.66.Daniela Cociu este polițistă de frontieră. La revenirea în R. Moldova, echipa a fost întâmpinată la PTF Leușeni de către colegii polițiști de frontieră.Tandemul Cociu-Olărașu va reprezenta Republica Moldova la Jocurile Olimpice de la Paris, având deja calificarea în caiac-canoe.
12:50
Militarii moldoveni și americani vor executa în perioada 13-14 mai, antrenamente de desantare în cadrul exercițiului „Swift Response”.Potrivit superiorului exercițiului, locotenent-colonel Ion Coțofană, peste 200 de militari moldoveni și americani vor efectua sărituri din două aeronave militare C-130 Hercules, din dotarea Forțelor Armate SUA, folosind sistemul de parașute MC6/T-11.  Militarii Batalionului cu Destinație Specială „Fulger”, precum și militarii din Divizia aeropurtate 82 din SUA, vor efectua sărituri demonstrative în masă, de la o altitudine de 350 metri, în perimetrul zonelor din apropierea localităților din raioanele Florești și Fălești.Toate măsurile de siguranță necesare în timpul antrenamentelor, care se vor desfășura, vor fi respectate fără a perturba activitatea publică. Pe parcursul desfășurării exercițiului, până pe 16 mai, vor avea loc deplasări ale unităților de tehnică militară pe drumurile naționale din centrul și nordul țării.
12:40
În februarie 2024, în r. Florești s-a raportat femicidul unei femei. În urma hotărârii înstanței de judecată, soțul acesteia, care și-a recunoscut vina și este declarat vinovat, a primit o pedeapsă sub formă de 135 ore de muncă în folosul comunității, scrie ONG-ul Femei pentru Femei / Women 4 Women, într-o postare. Astfel, Centrul de Drept al Femeilor a inițiat o petiție pentru introducerea termenului de femicid în legislația R. Moldova.Conform declarațiilor cazului, bărbatul a fost violent în familie de o perioadă îndelungată. În data de 10 februarie, bărbatul i-a aplicat violență fizică repetată, provocând multiple vătămări corporale.În raportul de expertiză medico-legală, „decesul a survenit în rezultatul insuficienței cardio-vasculare acute, ca urmare a infarctului miocardic repetat, instalat pe fundalul cardiopatiei ischemice cronice”.Astfel, bărbatul nu a fost acuzat de omorul femeii, dar de violență în familie, mai exact de maltratare, alte acţiuni violente, soldate cu vătămare uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii.“Atât costă viața unei femei? Suntem profund marcate de această injustiție și solicităm de urgență acțiuni corespunzătoare din partea autorităților. Autoritățile trebuie să facă claritate și justiție pentru această femeie, chiar dacă deja post-mortem”, se arată într-o declarație a asociației.În 2023, statisticele arată că au fost comise 21 de cazuri de femicid.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.