Acum 5 minute
15:40
15:40
ONU: Prețurile mondiale ale alimentelor au crescut pentru a doua lună consecutiv
15:40
Gripa aviară a trecut în SUA la vaci și se găsește în laptele din magazine. Cât de periculoasă e pentru om ”pandemia animală”
15:40
Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorul energetic și judiciar, dar și pentru sprijinirea societății civile. Un anunț în acest sens a fost făcut de ambasadorul Canadei în R. Moldova cu sediul la București, Gavin Buchan, în cadrul unui interviu pentru Digi24. Potrivit acestuia, negocierile privind acordarea unui împrumut major acordat Executivului de la Chișinău sunt în proces.
15:40
Misiunea FMI a încheiat vizita în Moldova. Clara Mira: „Implementarea programului a fost una bună și, în mare parte, în parametrii stabiliți”
15:40
Suntem în Săptămâna Patimilor. Săptămâna când acum circa mai bine de 2000 mii de ani a fost răstignit Fiul lui Dumnezeu – Isus Hristos. Se zice că în această Săptămână Isus Hristos a plâns.  O singură dată în scurta sa viață pământească a  plâns. A plâns Hristos nu atunci când a fost condamnat la moarte […] Articolul LUMEA / Reflecții în săptămâna patimilor / VIDEO apare prima dată în Vocea Basarabiei.
15:40
15:40
După ce aproape jumătate din judecătorii Curții de Apel Chișinău și-au dat demisia pentru a evita vettingul, Veaceslav Platon spune că, din informațiile sale, ar urma și alte demisii în Curțile de Apel din țară, după modelul Curții Supreme de Justiție.  Potrivit lui Platon, asta ar înseamna că examinarea dosarelor penale va fi blocată total, întrucât 3 magistrați vor fi nevoiți să stea permanent cu aresturile preventive. „Asta înseamnă că mii de oameni vor sta la infinit în închisori în așteptarea sentinței. Asta înseamnă că toate dosarele de la Curțile de Apel, care sunt examinate a câte 3-4 ani, vor începe a fi examinate de la zero. Asta înseamnă că nimeni nu va putea primi o sentință finală, iar hoților le vor expira termenele de prescripție pentru fărădelegile comise. Și vor scăpa basma curată”, a scris Veaceslav Platon pe Telegram. Va fi blocaj și pe dosarele civile, administrative și cazurile de faliment, mai spune Platon. Potrivit lui, la Judecătoria Centru din Chișinău deja se ia mită doar pentru examinarea mai urgentă a dosarelor. „De ele putem uita pentru următorii 7 ani. În Judecătoria Centru din Chișinău deja se ia mită doar pentru examinarea mai urgentă a dosarelor. Fără a mai cere vreo decizie în favoarea unei sau alte părți. Conform legii. În caz contrar, examinarea va dura 2-3 ani, dacă părțile implicate nu vor amâna artificial. Iar asta e doar prima instanță. Venirea magistraților din instanțele inferioare, după exemplul CSJ, nu va mai fi posibilă. Acolo și așa e o lipsă acută de judecători. Și competență zero. Doar vor prelungi termenele de examinare în prima instanță de la actualii 2-3 ani, până la 5-6. Mai pe scurt, pune-l pe prost să se roage Domnului, iar el își va sparge capul de podele. Am avut o Justiție proastă, iar acum nu o mai avem deloc”, a conchis Platon.Curtea de Apel Chișinău deja se confruntă cu o criză de cadre. Din 57 de judecători prevăzuți în statele de personal, activează acum doar 35 și alți patru urmează să se pensioneze în 2024.Președintele interimar al Curții de Apel Chișinău, Ghenadie Mîra, anticipase că 50% din ei vor pleca din cauza vettingului și cere CSM să transfere aici judecători din instanțele de fond, la fel ca la Curtea Supremă de Justiție (CSJ).Înainte de lansarea vettingului la CSJ, 20 din cei 25 de judecători ai instanței supreme și-au dat demisia, creând un blocaj.
15:40
De Ziua Internațională a Libertății Presei, șefa statului i-a felicitat și le-a mulțumit tuturor jurnaliștilor care-și fac munca onest și servesc interesul public.
15:40
Berlinul acuză Moscova de un atac cibernetic. Ministra germană de Externe, Annelena Baerbock, a declarat într-o conferință de presă că acest atac, susținut de Rusia împotriva Germaniei, este absolut intolerabil și inacceptabil. Oficiala a promis că vor urma consecințe. „Astăzi putem spune fără ambiguitate că putem atribui acest atac cibernetic unui grup numit APT28, care […] Articolul Berlinul acuză Moscova de un atac cibernetic apare prima dată în DemocracyMD.
15:40
Cazul elevului din clasa a 9-a la gimnaziul din satul Pistrueni, raionul Telenești, care a ajuns la spital după o bătaie cu un coleg de clasă ia o nouă turnură. Părinții au decis să-și mute copilul în altă instituție, cu acceptul lui, dar și să-și obțină dreptatea în instanță, pentru că, spun ei, „directoarea și diriginta trebuiesc obligatoriu trase la răspundere”, pentru reacția întârziată în cazul fiului lor, care și-a pierdut cunoștința, după ce a fost lovit la cap. Ana și Vasile Moldovan au relatat, în cadrul emisiunii „Talk-show Moldova” că s-au adresat și la Direcția pentru învățământ din raion, dar deocamdată, nu au văzut acțiuni concrete din partea autorităților.
15:40
Un incendiu devastator la o fabrică din Berlin a acoperit orașul într-un fum dens și toxic, determinând agenția de protecție civilă să emită alerte de urgență către locuitori. Prin urmare, populația din zonă a fost avertizată prin diverse aplicații de avertizare în caz de dezastre să țină ferestrele și ușile închise. Sistemele de ventilație și … Articolul Un incendiu devastator la o fabrică din Berlin apare prima dată în BreakingNews.
15:40
Site-ul FMF vă prezintă programul fotbalistic pentru acest weekend. Vineri, sâmbătă și duminică vom putea urmări meciurile din Campionatul Moldovei, Super Liga, Faza II, partidele a Ligii 1, Faza II, Liga 2 Sud și Nord dar și jocurile din Ligile de juniori, junioare și copii. Super Liga, faza a II-a, etapa 8 Sâmbătă, 4 mai […] Post-ul Unde mergem în weekend să privim fotbal apare prima dată în Provincial.
15:40
Cât de des ne gândim la alimentele pe care le consumăm și la efectele pe care le au asupra sănătății noastre? Un stil de viață sănătos nu se reduce doar ... Post-ul Alimentele pe care trebuie să le ocolim. Ne otrăvesc și duc la apariția cancerului apare prima dată în Unica.md.
15:40
15:40
Ambasada Statelor Unite la Chișinău vine cu precizări privind participarea militarilor americani la exerciții comune cu soldații Armatei Naționale. Potrivit unui mesaj publicat de misiunea diplomatică, exercițiile multinaționale dintre SUA și R.Moldova fac parte din colaborarea continuă a forțelor militare dintre cele două state. „Efectivele Trupelor Aeropurtate ale Forțelor Armate din SUA și Republicii Moldova vor participa în săptămânile următoare la un exercițiu militar, planificat, de saltur...
Acum 15 minute
15:30
Concluziile misiunii FMI: „Redresarea economiei Moldovei a fost mai lentă decât s-a anticipat, în contextul războiului” Redresarea economiei Republicii Moldova este mai lentă decât s-a anticipat, în contextul provocărilor persistente și al repercusiunilor războiului Rusiei din Ucraina. Este una dintre concluziile misiunii Fondului Monetar Internațional, care s-a aflat la Chișinău într-o vizită de evaluare. Echipa FMI a purtat discuții constructive și productive cu autoritățile moldovenești cu pr...
15:30
Primăria Municipiului Chișinău amenajează terenuri speciale pentru plimbatul câinilor. Primarul Ion Ceban spune că primul teren de acest fel este amenajat în prezent în Parcul „La Izvor”, urmează în Parcul „Alunelul” și în pădurea parc „Butoiaș”. „La toate terenurile vor fi amplasate panouri informative, unde vor fi descrise regulile de comportament pentru deţinătorii de animale. […] Articolul Municipalitatea amenajează în parcurile din oraș terenuri speciale pentru plimbatul câinilor apare prima dată în Realitatea.md.
15:30
După ce ieri, 2 mai, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunțat că a depistat un lot de banane cu depășirea limitei maxime admisibile al reziduului de pesticid Clorpirifos, comercializate în magazinele Linella și Fidesco, astăzi, reprezentanții Linella declară că „responsabilitatea pentru depășirea limitelor de reziduuri de pesticide nu revine rețelelor de supermarketuri, ci importatorului care...
15:30
Parlamentul a organizat și în acest an ateliere de colorare și decorare a ouălelor de Paște. Igor Grosu a participat și el - FOTO
15:30
O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în zece săptămâni
15:30
Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță despre amenajarea, de către Primăria Municipiului Chișinău, a terenurilor speciale pentru plimbatul câinilor. Potrivit edilului, primul teren de acest fel este amenajat în prezent în Parcul ,,La Izvor”, următoarele două, urmând să apară în Parcul „Alunelul”, precum și în pădurea parc „Butoiaș”. „La toate terenurile vor fi […] Articolul Ion Ceban anunță amenajarea de terenuri speciale pentru plimbarea câinilor în Chișinău apare prima dată în Subiectul Zilei.
15:30
În contextul apropiatelor sărbători de Paște, angajații Serviciului de Prevenție a Situațiilor de Urgență din municipiul Ungheni, în colaborare cu angajații Inspectoratului de Poliție Ungheni, au desfășurat ample măsuri de prevenire a situațiilor de urgență ce pot apărea în această perioadă. Echipele specializate au informat atât credincioșii, cât și responsabilii din cele 65 de biserici […]
15:30
Milionarul, Igor Calinici controlează importul de citrice în Republica Moldova prin intermediul companiei S.R.L ”FRUCT EXPERT – PLUS”. În datele companiei se arată că aceasta se ocupă cu comercializarea cartofilor, legumelor și fructelor proaspete. „Compania oferă posibilitatea de a achiziționa produse en-gros, garantand calitatea înaltă a produselor comercializate indiferent de cantitate. Toate mărfurile importate sunt […] Articolul Cine este milionarul care vândut banane „otrăvite” unei rețele de magazine din Moldova apare prima dată în Bani.md.
15:30
15:30
Și acest weekend vine la pachet cu o serie de evenimente culturale, pe care ar fi păcat să le ratezi.Echipa portalului de știri Noi.md a făcut o listă și îți recomandă să o răsfoiești.Diverse: ZAXI MUSIC - 4 Mai 2024, 20:00, Zaxi BBQ & MUSIC PARTY - 4 Mai 2024, 12:00 Hiking + Sulfite-Free Wine Tasting + BBQ Boat Cruise - 4 Mai 2024, 08:00,Spectacole: Spectacolul "Cenu
15:30
După ce în spațiul publici tot mai des se vorbește de spre lucrările și costurile de executare pentru infrastructura de la Punctul de Trecere a Frontierei Leova - Bumbăta, astăzi pentru a elucida toate întrebările, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Moldova a publicat toate documentele care au stat la baza construcției acestui proiect.Ministerul a publicat în totat 101 act
15:30
Meteorologii prognozează pentru perioada 4-6 mai vreme fără precipitații, cu o mică probabilitate de instabilitate atmosferică. Pe 5 mai temperatura aerului va urca până la +22 de grade Celsius în timpul zilei, iar noaptea vor fi între +5 și +11 grade.
Acum 30 minute
15:20
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, într-o declarație cu ocazia Zilei Internaționale a Libertății Presei, a cerut vineri Rusiei și altor state nedemocratice să pună în libertate de îndată jurnaliștii întemnițați pentru munca lor. Liderul SUA i-a pomenit printre ziariștii care trebuie puși în libertate pe americanii Evan Gershkovich, de la Wall Street Journal, și Alsu Kurmasheva, de la Radio Europa Liberă/ Radio Libertatea. Gershkovich (32 de ani) este închis din martie 2023, fiind primul jur...
15:20
Gigantul rus Gazprom a înregistrat cea mai mare pierdere din ultimul sfert de secol Gigantul rus Gazprom a înregistrat cea mai mare pierdere din ultimul sfert de secol, după ce vânzările de gaze naturale s-au redus cu mai mult de jumătate. După invadarea Ucrainei, UE, principalul său client, a spart monopolul pe care Rusia îl avea pe piața europeană. Veniturile Gazprom au scăzut cu aproape 30%, până la 8,5 miliarde de lei, iar vânzările de gaze naturale au scăzut de la 8,4 miliarde de lei la 4,1...
15:20
Știrile NewsMaker sunt din nou pe fir. În această ediție: Președinta Maia Sandu a rămas fără un consilier. Au organizat un flashmob pentru susținerea jurnaliștilor. Condițiile licitației de la aeroport vor fi modificate. Nu ardeți anvelope în noaptea învierii. Carnea de iepure, printre vedetele festinului de Paști. Cât sunteți gata să cheltuiți pentru masa festivă? […] The post (VIDEO) Sandu a rămas fără un consilier, protestul presei, la Ambasada Rusiei, amenzi pentru „rugul de Paște”/ Știri NewsMaker appeared first on NewsMaker.
15:20
După ce s-a aflat că 20 de judecători demisionează de la Curtea de Apel Chișinău demisionează, Comisia pre-vetting anunță toți magistrații din cadrul instanței fost anunțați despre faptul că a fost inițiată evaluarea lor și că au depus declarațiile de avere și interese personale. Comisia menționează că 20 dintre cei 40 de judecători ai Curții […] Articolul Comisia pre-vetting, după ce s-a aflat despre valul de demisii la Curtea de Apel: 20 de judecători au declarat averea apare prima dată în Realitatea.md.
15:20
15:20
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat vineri că trupele ruseşti au capturat 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina în acest an, iar în prezent forţele ucrainene se retrag pe toată linia frontului, relatează TASS, transmite News.ro.Pierderile totale ale Forţelor Armate ale Ucrainei (AFU) de la începutul anului 2024 au depăşit 111.000 de oameni şi 21.000 de unităţi de arme şi echipamente militare, a spus Şoigu într-o conferinţă de presă.Ministrul rus susţine că SUA şi aliaţii au cerut Ucrainei să reţină cu orice preţ ofensiva rusă, în urma căreia pierderile zilnice ale Kievului în aprilie au crescut la 1.000 de militari.De la începutul anului, trupele ruseşti au preluat controlul asupra a 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în noile regiuni ruseşti. În ultimele două săptămâni, forţele armate ruse au eliberat trei aşezări din Doneţk – Novobahmutovka, Semenovka şi Berdîci.Kievul a înăsprit mobilizarea pentru refacerea rezervelor, iar ucrainenii care nu doresc să lupte sunt trimişi cu forţa pe linia frontului. „De fapt, ei sunt în continuare aruncaţi la abator”, a declarat Şoigu, denunţând „o atitudine inumană”.El a mai susţinut că pe Marea Neagră au fost distruse peste 80 de vehicule aeriene fără pilot şi 20 de ambarcaţiuni fără echipaj ale Forţelor Armate ale Ucrainei.Şoigu s-a referit în conferinţa sa de presă şi la expoziţia de pe dealul Poklonnaia din Moscova cu arme şi echipamente trofeu capturate în timpul operaţiunii speciale: „Printre acestea se numără tancuri Abrams şi vehicule Bradley americane, Leopard şi Marder germane şi alte modele străine, inclusiv cele produse în Marea Britanie, Cehia, Franţa şi Finlanda”, s-a lăudat Şoigu. El susţine că „expoziţia a stârnit un mare interes” şipeste 83.000 de persoane au vizitat-o numai în prima zi.Şoigu a anunţat că de 9 Mai vor fi parade militare în 7 oraşe-erou şi în 18 oraşe în care se află cartierele generale ale districtelor militare, flotelor şi armatelor generale. „În total, aproximativ 150.000 de persoane şi 2.500 de mostre de armament şi echipament militar vor fi implicate în sărbătorirea Zilei Victoriei”, a precizat Şoigu.
15:20
Circa 150.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, potrivit estimărilor franceze comunicate de ministrul de externe Stephane Sejourne într-un interviu publicat vineri în ediţia europeană a ziarului independent rus Novaia Gazeta, citat de AFP, transmite Agerpres.„Eşecul militar al Rusiei este deja aici. Estimăm pierderile militare ruseşti la 500.000, inclusiv 150.000 de morţi”, a declarat Stephane Sejourne. „La ce bun toate acestea? Putem rezuma acest lucru în două cuvinte: absolut degeaba”, a adăugat el.Estimarea numărului de decese în rândul militarilor ruşi este puţin mai mică decât cea dezvăluită de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în februarie, când vorbea despre 180.000 de soldaţi ruşi ucişi în doi ani de război.Regatul Unit, la rândul său, estima la sfârşitul lunii aprilie că aproximativ 450.000 de ruşi au fost ucişi sau răniţi în Ucraina.Moscova nu dezvăluie nicio informaţie cu privire la numărul de morţi şi răniţi în rândul trupelor sale.
15:20
Agenția de Mediu îndeamnă cetățenii să renunțe la arderea anvelopelor în noapte de Paști, atenționând că: „Este important să evităm aprinderea rugurilor în noaptea de Înviere, în special în cazul arderii anvelopelor, pentru a proteja sănătatea oamenilor și mediului înconjurător.”
15:20
15:20
Maia Sandu, așteptată săptămâna viitoare în Norvegia...
15:20
15:20
15:20
Posibilitățile de import și export a cailor în Uniunea Europeană în scop comercial și sportiv au fost discutate la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, împreună cu asociațiile crescătorilor de cai, cu reprezentanții ANSA și mediul academic. În acest sens, au fost analizate cerințele specifice ale UE pentru importul și exportul de cai, inclusiv standardele de sănătate, siguranță și bunăstare a animalelor. Participanții la întâlnire au analizat provocărilor cu care se confruntă sporti...
15:15
O parte din lucrările de infrastructură a rețelelor de canalizare au fost finalizate cu succes și  acum sunt funcționale. Această etapă a proiectului vizează sectorul 2...
Acum o oră
15:10
UE condamnă atacurile cibernetice ale Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei. NATO, dispusă să acţioneze
15:10
Clipe de groază pentru showman-ul Anatolie Melnic, care ieri era cât pe ce să accidenteze o copilă cu automobilul, în timp ce ieșea din parcare. S-a întâmplat în curtea blocului în care locuiește. Copii se zbenguiau chiar în preajma ieșirii din parcare, iar o copilă fugea pe acolo exact în momentul în care Melnic urca […] Articolul VIDEO| Anatolie MELNIC, aproape să accidenteze un copil! „Am tremurat tare!” apare prima dată în CanCan.
15:10
Acum nu trebuie să vă faceți griji cu privire la ceea ce veți pune pe masa de Paște. Cu George Standard puteți obține cu siguranță produse de înaltă calitate la prețuri accesibile. Compania crește singură păsări, vinde pește moldovenesc și importă carne și alte produse din toată lumea. Oferă-ți ocazia să încerci ceva nou! Material […] The post Creează-ți sărbătoarea cu George Standard! Pregătește cina de Paște folosind cele mai bune ingrediente la prețuri accesibile appeared first on NewsMaker.
15:10
Invitat. Chiril Moțpan, fost deputat. Despre fenomenul trădărilor în politicul moldovenesc. Coagularea forțelor politice în an electoral. Lupta contra forțelor destabilizatoare plătite de Moscocva s-a discutat în cadrul emisiunii Forum. Emisiune realizată cu suportul financiar al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova. Articolul  FORUM cu Leonid Smolnițchi, 02.05.2024 / video apare prima dată în Vocea Basarabiei.
15:10
Berlinul a acuzat vineri hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat din Germania şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP, transmite News.ro.„Astăzi putem spune fără ambiguitate că putem atribui acest atac cibernetic unui grup numit APT28, care este condus de serviciile de informaţii ruseşti”, a declarat ministrul german de externe Annalena Baerbock într-o conferinţă de presă susţinută în Australia.„Cu alte cuvinte, acesta a fost un atac cibernetic susţinut de Rusia împotriva Germaniei şi este absolut intolerabil şi inacceptabil”, a adăugat ea, promiţând „consecinţe”.Ancheta federală privind acest atac, care a vizat SPD în ianuarie 2023, tocmai a fost finalizată, a precizat ministrul, fără a da alte detalii.Annalena Baerbock s-a exprimat după o întâlnire la Adelaide cu omologul său australian Penny Wong, care s-a declarat „profund tulburată” şi a asigurat Berlinul de sprijinul Canberrei. „Ne-am alăturat deja Statelor Unite, Marii Britanii, Canadei şi Noii Zeelande în ceea ce priveşte activităţile cibernetice maliţioase atribuite APT28”, a declarat Wong.Grupul APT28, cunoscut şi sub numele de Fancy Bear, este acuzat de zeci de atacuri cibernetice în întreaga lume. În 2023, agenţia de securitate IT a Uniunii Europene a luat act de rapoartele din presa germană potrivit cărora un oficial SPD a fost ţinta unui atac cibernetic „care a avut ca rezultat posibil o scurgere de date”. Aceste rapoarte prezentau „semne concrete” ale origiii ruse, potrivit agenţiei.
15:10
‘Nu ne vom preda niciodată!’, au strigat din nou mii de georgieni care au trecut la blocarea drumurilor și a intersecțiilor, noaptea trecută, în capitala Tbilisi. Ei protestează față de continuarea demersurilor Parlamentului de adoptare a legii de inspirație rusească, a agenților străini. Societatea civilă din Georgia nu a fost niciodată atât de puternică, spun tinerii, hotărâți să nu renunțe la parcursul european al țării lor.
15:10
Un șofer de Mercedes a fost filmat în timp ce încalcă regulile de circulație în capitală, astfel a creat o situație de accident: a trecut peste linia dublă și mai nu a luat pe capotă un pieton pe zebră. Ulterior, acesta a fost identificat și sancționat de oamenii legii.
15:10
O răpire ca în filme a avut loc, în plină zi, în parcarea unui complex rezidențial din București. Un bărbat de 33 de ani a fost sechestrat de mai mulţi indivizi, torturat şi apoi abandonat pe o stradă din centrul orașului. În stare gravă, victima a fost transportată la spital, scrie observatornews.ro. Potrivit surselor Ziua.md, … Articolul Un om de afaceri din R. Moldova a fost răpit în plină zi, bătut și apoi abandonat în stradă apare prima dată în BreakingNews.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.