UNIMEDIA

Acum 30 minute
11:40
Fostul prim-ministru, Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), a venit cu o reacție după ce a fost pronunțată sentința de achitare în dosarul de spălare de bani în proporții deosebit de mari. „M-am așteptat la orice. Urmează să vedem partea motivantă a sentinței”, a declarat Filat.
Acum o oră
11:30
Weichai Power, gigant chinez în producția de motoare diesel, a dezvăluit recent la Congresul Mondial din 2024 privind Motoarele cu Combustie Internă, desfășurat în Tianjin, China, un nou motor diesel cu o eficiență termică fără precedent în industrie, și anume de 53,09%, scrie playtech.ro.
11:20
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii se întrunesc în ședință, la această oră. Pe ordinea de zi figurează 12 subiecte, printre care și cel cu privire la cererile de demisie din funcție a 21 de judecători.
11:20
Un angajat al Brigăzii de poliție „Fulger” a urcat pe podium la Campionatul European la proba Grappling. Potrivit informațiilor competiția a avut loc în orașul Budapesta din Ungaria, unde au participat sportivi din 23 de țări.
11:10
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii se întrunesc în ședință, la această oră. Pe ordinea de zi figurează 12 subiecte, printre care și cel cu privire la cererile de demisie din funcție a 21 de judecători.
Acum 2 ore
10:40
Pe fondul unor certuri pe tema mașinilor electrice, coniacului și războiului din Ucraina, cina președintelui francez Emmanuel Macron cu oaspetele său chinez Xi Jinping s-ar putea să nu fie prea distractivă, comentează Politico, citat de Libertatea.ro.
10:30
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii se întrunesc în ședință, la această oră. Pe ordinea de zi figurează 12 subiecte, printre care și cel cu privire la cererile de demisie din funcție a 21 de judecători.
10:30
E luna mai și primele cireșe au apărut în livezile din țară, însă prețul pentru un kilogram este uimitor. „Un kilogram de cireșe direct din livadă la doar 500 de lei”. Un anunț video cu această ofertă a devenit viral pe rețele sociale.
10:20
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii se întrunesc în ședință, la această oră. Pe ordinea de zi figurează 12 subiecte, printre care și cel cu privire la cererile de demisie din funcție a 21 de judecători.
10:20
În rezultatul examinării unei informații operative, polițiștii au stabilit că la o tipografie din Chișinău au fost tipărite o serie de materiale cu caracter electoral.
Acum 4 ore
10:00
Imprimeurile florale și modele inspirate din natură sunt tema de anul acesta a Galei Muzeului Metropolitan din New York - Met Gala 2024. Evenimentul, care are ca obiectiv strângerea de fonduri, este cunoscut ca o extravagantă defilare de modă, scrie digi24.ro.
09:50
Cererile de demisie a mai multor judecători de la Curtea de Apel Chișinău urmează a fi examinate astăzi, în cadrul ședinței CSM.
09:50
Fostul prim-ministru, Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a fost achitat în dosarul în care era învinuit de spălare de bani în proporții deosebit de mari.
09:40
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii se întrunesc în ședință, la această oră. Pe ordinea de zi figurează 12 subiecte, printre care și cel cu privire la cererile de demisie din funcție a 21 de judecători.
09:20
Modelele Pro de iPhone au continuat să crească în popularitate şi să domine topul celor mai vândute smartphone-uri în primul trimestru al acestui an, scrie news.ro.
09:10
Pe 7 mai, istoria se împletește cu evoluții marcante în domeniile arhitecturii, politicii și culturii la nivel național și internațional.
09:00
Scandal la Bălți, în contextul în care directorul interimar al ÎM „Direcția Reparații și Construcții Drumuri” Bălți, Maxim Calmațui, ar urma să fie înlocuit cu Cristina Sochirca, de către Consiliul municipal al orașului. Primarul Alexandr Petkov susține că primit un răspuns oficial din partea Arhivei or. Moscova, în care se spune că nu există informații cu privire la diploma de studii superioare prezentată de Cristina Sochircă.
08:50
Scandal la Bălți, în contextul în care directorul interimar al ÎM „Direcția Reparații și Construcții Drumuri” Bălți, Maxim Calmațui, ar urma să fie înlocuit cu Cristina Sochirca, de către Consiliul municipal al orașului. Primarul Alexandr Petkov susține că primit un răspuns oficial din partea Arhivei or. Moscova, în care se spune că nu există informații cu privire la diploma de studii superioare prezentată de Cristina Sochircă.
08:40
Comisia Europeană și autoritățile UE pentru protecția consumatorilor au demarat o investigaţie în ceea ce priveşte 20 de companii aeriene, printre care şi Wizz Air, scrie presa română.
08:30
Conjuncția planetară de astăzi aduce o zi de reflecție și acțiune. Fiecare semn zodiacal va întâmpina provocările în maniera sa unică, iar arhetipurile astrologice vor juca un rol important în deciziile de viață.
08:20
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, se opune participării unor reprezentanţi ai UE la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va avea loc marţi la Moscova, a declarat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene citat de agenţia EFE, scrie digi24.ro.
Acum 6 ore
08:00
Moldova se confruntă astăzi cu o vreme variabilă, cu tendințe de înnorare pe parcursul zilei. Conform Serviciul Hidrometeorologic de Stat, cel mai semnificativ aspect al prognozei este probabilitatea crescută de precipitații spre seară.
08:00
Leul moldovenesc a înregistrat o depreciere în fața principalelor valute de referință, euro și dolarul american, conform datelor publicate de Banca Națională a Moldovei.
07:50
Astăzi, Moldova se confruntă cu o vreme variabilă, cu tendințe de înnorare pe parcursul zilei. Conform Serviciul Hidrometeorologic de Stat, cel mai semnificativ aspect al prognozei este probabilitatea crescută de precipitații spre seară.
07:50
Poliția de Frontieră informează că în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 51 108 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova – 31 535 traversări persoane.
07:40
Experții în securitate cibernetică au explicat că în zilele noastre ne putem feri de hackeri foarte ușor: să folosim parole mai lungi, chiar dacă acestea sunt mai simple. O parolă simplă de opt caractere poate fi aflată în doar 37 de secunde folosind forța brută, dar este nevoie de peste un secol pentru a descoperi una de 16 caractere, transmite euronews.com, potrivit digi24.ro.
07:20
Astăzi, Moldova se confruntă cu o vreme variabilă, cu tendințe de înnorare pe parcursul zilei. Conform Serviciul Hidrometeorologic de Stat, cel mai semnificativ aspect al prognozei este probabilitatea crescută de precipitații spre seară.
07:10
Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat luni pentru un „armistiţiu olimpic” în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris, armistiţiu care ar putea fi de asemenea un prilej pentru căutarea unor soluţii de încheiere a respectivelor conflicte, transmite agenţia EFE, potrivit hotnews.ro.
Acum 24 ore
21:20
Interpreta Natalia Barbu ne va prezenta țara în prima semifinală la Eurovision Song 2024 care va avea loc mâine, 7 mai, la Malmo.
21:20
Un biciclist a fost lovit de o mașină în timp ce traversa trecerea de pietoni, pe bicicletă. Potrivit imaginilor video cazul a avut loc astăzi, pe bulevardul Dacia intersecție cu strada Zelenski.
21:10
Google Chrome este unul dintre cele mai populare browsere web datorită faptului că depășește ceea ce ne așteptăm de la un simplu browser web, scrie playtech.ro.
20:50
Interpreta Natalia Barbu ne va prezenta țara în prima semifinală la Eurovision Song 2024 care va avea loc mâine, 7 mai, la Malmo.
20:30
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat astăzi un mesaj de felicitare locuitorilor Găgăuziei cu prilejul sărbătorii „Hederlez”, în care menţionează că „aceasta este una dintre cele mai importante sărbători naționale care celebrează reînvierea naturii”.
20:00
Aflat de un sfert de secol la conducerea Rusiei, Vladimir Putin va pune marţi mâna pe un exemplar al Constituţiei şi va începe un nou mandat de şase ani ca preşedinte care exercită o putere extraordinară, cu semne clare de autoritarism, în plin război de agresiune împotriva Ucrainei şi având relaţiile cu Occidentul mai tensionate ca niciodată, inclusiv în ceea ce priveşte ameninţarea nucleară, scrie news.ro.
19:30
Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că marţi, 7 mai 2024, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos.
19:00
WhatsApp beta pentru Android 2.24.9.12 a introdus o caracteristică care le permite utilizatorilor să atașeze note la fiecare contact, scrie playtech.ro.
18:30
Un moldovean este cercetat de oamenii legii pentru declarare neautentică a bunurilor transmise prin intermediul unui colet poștal. Potrivit informațiilor, coletul urma să ajungă în Ucraina.
18:10
Cel mai periculos deținut din România, Kostas Passaris, pune pe jar forțele de ordine din sistemul penitenciar. El a fost transferat cu măsuri speciale de securitate de la Arad la Craiova, scrie digi24.ro.
18:00
O fetiță de 9 ani a fost lovită de un automobil, în timp ce traversa strada neregulamentar. Accidentul s-a produs în ziua de Paște, în localitatea Mîndreștii Noi, raionul Sîngerei.
17:40
La 16 ani, Violeta, fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică junior, trăiește primii fiori ai dragostei. Adolescenta însăși a făcut public acest lucru, în urmă cu câteva luni. Ce a răspuns celebra sa mamă, privind persoana lângă care tânăra își va petrece Paștele, aflați în interviul pe care aceasta l-a acordat în exclusivitate, pentru CANCAN.RO.
17:20
R. Moldova și Ucraina urmează să înceapă oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană la o ceremonie planificată pentru ultima săptămâna din luna iunie, au spus Europei Libere surse diplomatice.
17:00
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a discuta despre disputele comerciale, înainte de un tête-à-tête prevăzut în cursul după-amiezii, relatează Le Figaro, citat de Digi24.ro.
16:40
Echipa naţională de rugby a Republicii Moldova a obţinut o victorie spectaculoasă în cel de-al treilea meci din cadrul Diviziei Conference, contra echipei Bulgariei, scor 48-6.
16:20
Primărița de Dănceni, Victoria Butuc-Guranda, se arată indignată după incendiul de astăzi, de lângă lacul din localitate. „Pelicanii le mâncau peștele și au găsit soluția cea mai mizerabilă! Oare administratorii care au obligația să protejeze acest obiectiv nu trebuie să fie pedepsiți?”, a scris aceasta.
16:10
Președinta Maia Sandu se află într-o vizită de stat în Regatul Norvegiei, în perioada 6-7 mai, la invitația Majestăților Regele Harald al V-lea și Regina Sonja.
15:50
Felicia Poștaru (Antohi după tată), s-a născut și a crescut în satul Vadul lui Isac din sudul Republicii Moldova, pe malul Prutului. Felicia a povestit pentru UNIMEDIA că a învățat asiduu pentru a pleca din sat și a deschide în calea sa noi perspective. „Locuiam lângă Vama Giurgiulești și a munci acolo era visul oricărei mame pentru copilul ei, pentru că se câștiga enorm din mită. Eu nu-mi doream asta. După clasa 9-a, am ajuns la București, la liceu”, povestește moldoveanca, iar ulterior a ales o facultate în Belgia, unde era și alesul inimii sale.
15:50
Poliția vine cu detalii despe furtul din casa preotului Adrian Ciobanu al bisericii din satul Pelinia, care a avut loc în noaptea Învierii Domnului. „Prejudiciul cauzat victimei este estimat la suma considerabilă de 200.813 lei”, a declarat, pentru UNIMEDIA, ofițera de presă a IP Drochia, Svetlana Talpă.
15:20
Un vehicul s-a izbit violent, sâmbătă, de poarta Casei Albe din Washington DC, a anunţat duminică poliţia locală. Bărbatul aflat la volan a fost găsit mort, scrie news.ro.
15:20
Avatonul este legea care interzice femeilor a intra în Sfântul Munte Athos. Părintele Pimen a explicat, în cadrul podcastului Acasă la Măruță, de unde se trage această interdicție și cum a fost reconfirmată, prin întâmplări supranaturale, de-a lungul istoriei.
15:10
Un bărbat din Ucraina a încercat să treacă granița cu România, cu pașaportul surorii sale. Acesta și-a pus o perucă, sâni artificiali și s-a îmbrăcat într-o fustă, însă planurile i-au fost dejucate de poliștii de frontieră.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.